VIDEO Japonia - Grecia 0-0. Egal scos de eleni după mai mult de o oră în care au evoluat în inferioritate
19.06.2014, 17:37Japonia și Grecia au făcut primul punct în Grupa C tocmai după meciul direct. O partidă care a început ca la box, echilibrat, fără ca vreuna dintre formații să-și asume prea multă responsabilitate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cel puțin pentru noi unii, Grecia nu ar trebui să mai reprezinte o surpriză. Elenii joacă de mulți ani în același fel, preferând să cedeze inițiativa adversarului, pe care apoi să-l prindă eventual pe contraaac. Nici meciul contra Japoniei nu a făcut excepție, chiar dacă era vorba de o reprezentativă mult mai slab cotată. Mărturie stă faptul că selecționata pregătită de Fernando Santos a expediat cel de-al doilea său șut la poartă de abia în minutul 40.
CLICK AICI PENTRU VIDEO REZUMATUL PARTIDEI JAPONIA-GRECIA 0-0
De partea cealaltă, după un start ceva mai ezitant, asiaticii și-au dat seama că se poate obține totul contra Greciei. Iar din minutul 20, Japonia a înclinat treptat gazonul spre poarta lui Karnezis, portarul de 28 de ani împrumutat de Udinese la Granada, același care până la barajul de tristă amintire cu România din toamna anului trecut bifase un singur meci în sezonul 2012/2013.
Pe rând, Osako, de două ori, Honda și Okubo au trecut pe lângă dezghețarea tabelei. Nimic alarmant până aici, totul se înscria în tactica grecească de adormire a adversarului. Problemele elenilor au debutat însă în minutul 35, când accidentarea lui Mitroglou le-a dat prima dată planurile peste cap. Doar trei minute mai târziu și cu o schimbare deja efectuată, grecii s-au trezit în inferioritate! Căpitanul Katsouranis a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, iar Fernando Santos s-a văzut nevoit ca din minutul 41 să-l arunce în luptă pe experimentatul Karagounis, la 37 de ani împliniți.
După 0-0 la pauză, partida s-a mai echilibrat puțin în primele minute ale părții secunde. Gekas a trimis puternic cu capul după un corner, prilejuindu-i lui Kawashima o primă paradă spectaculoasă. Doar un foc de paie, deoarece în minutele 68 și 71, Okubo, respectiv Uchida au trecut și ei milimetric pe lângă gol, spre disperarea numeroșilor suporteri prezenți în tribunele stadionului de la Natal.
Finalul a rămas în același registru, cu Japonia asaltând în valuri careul Greciei și dându-i ocazia lui Karnezis să iasă la rampă prin intervenția avută la șutul lui Endo din afara careului, în urma unei lovituri libere. Până la urmă, a rămas 0-0, iar paradoxul face ca toate cele trei echipe din Grupa C, în afara Columbiei, deja cu biletele de optimi asigurate, să mai tragă nădejde la calificare. Iar lucrurile se vor lămuri în ultima rundă de meciuri care vor avea loc marți, 24 iunie.
LIVE TEXT
Min - 90+4: Fluier final, Japonia - Grecia se termină 0-0
Min - 89: Karnezis respinge în lateral șutul la firul ierbii din lovitură liberă expediat de Endo!
Min - 88 : Torosidis este avertizat pentru un henț comis la marginea careului de 16 metri
Min - 85: Japonezii caută golul victoriei atacând în valuri, însă acțiunilor le lipsește luciditatea
Min - 81: Kone este schimbat de Salpingidis
Min - 77: Karnezis scoate greu în corner șutul lui Okubo!
Min - 71: Încă o oportunitate mare penstru asiatici vine prin Uchida, care a profitat de o eroare a defensivei elene și a reușit să șuteze, trimițând însă pe lângă poartă de la aproximativ cinci metri lateral dreapta!
Min - 68: Okubo ratează o nouă mare ocazie de gol pentru selecționata lui Zaccheroni, trimițând complet aiurea din trei metri lateral stânga!
Min - 59: Kawashima are o intervenție de excepție la lovitura de cap a lui Gekas, acordând al treilea corner consecutiv în favoarea elenilor! Ocazie mare pentru Grecia!
Min - 57: Iese Osako și intră Shinji Kagawa la Japonia
Min - 54 : Galben pentru Samaras
Min - 51: Endo execută o lovitură liberă de la mare distanță, mingea trece departe de poarta grecilor
Min - 46: S-a reluat meciul!
Min - 46: Schimbare la niponi: a ieșit Hasebe și a intrat Endo
Min - 45+2: Pauză la Natal, scorul este 0-0
Min - 45: Karagounis aruncă o minge în careu din lovitură liberă, mingea iese în aut de poartă
Min - 41: A doua schimbare la Grecia: intră veteranul Karagounis, de 37 de ani, în locul lui Fetfatzidis!
Min - 40: Șutul excelent al lui Torosidis este scos printr-o paradă de Kawashima! Meciul s-a încins!
Min - 38 : Al doilea galben pentru Katsouranis, care este astfel eliminat!
Min - 35: Prima schimbare la Grecia: iese Mitroglou, accidentat, și intră veteranul Gekas
Min - 33: Okubo șutează puternic din afara carelui, balonul nu prinde cadrul porții
Min - 29: Honda execută excelent o lovitură liberă de la 22 de metri, Karnezis respinge în doi timpi! Cea mai mare ocazie de până acum!
Min - 27 : Katsouranis este avertizat pentru un fault din spate
Min - 21: Același Osako trimite plasat din partea stângă, însă mingea trece puțin pe lângă bara de pe colțul lung! Ocazie mare pentru Japonia! Dacă balonul ar fi prins poarta, Karnezis era bătut!
Min - 19: Osako aduce prima ocazie în dreptul Japoniei printr-un șut din marginea careului, dar Karnezis este la post
Min - 12 : Hasebe vede primul cartonaș galben al meciului
Min - 11: Elenii au primul șut la poartă în minutul 10 prin Kone, Kawashima reține în doi timpi
Min - 10: Nicio ocazie până acum în contul vreuneia dintre cele două formații
Min - 1: A început meciul!
ECHIPELE DE START
Japonia: Kawashima - Uchida, Yoshida, Konno, Nagatomo - Yamaguchi, Hasebe - Okazaki, Honda, Okubo - Osako
Selecționer: Alberto Zaccheroni
Grecia: Karnezis - Manolas, Sokratis, Torosidis, Holebas - Fetfatzidis, Kone, Katsouaranis, Maniatis - Samaras, Mitroglou.
Selecționer: Fernando Santos
Etichete: brazilia cupa mondiala , live text cupa mondiala , japonia grecia , mitroglou titular
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...