VIDEO 3D Golul lui Dempsey, al cincilea cel mai rapid din istoria Cupei Mondiale
17.06.2014, 02:29Reprezentativa SUA a avut practic 1-0 de la vestiare în meciul cu Ghana de la CM 2014!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La doar 30 de secunde de la începerea partidei, Dempsey a înscris pe colțul lung al porții apărate de Kwarasey, după ce americanul a pătruns în careu din partea stângă și a trimis mingea plasat.
VIDEO GOLUL 3D MARCAT DE DEMPSEY
Dincolo de avantajul moral pe care îl presupune o asemenea reușită în primul minut, realizarea lui Dempsey a intrat in istoria Cupei Mondiale. Astfel, golul mijlocașului ofensiv al reprezentativei Statelor Unite a devenit cel de-al cincilea cel mai rapid din toată statistica turneelor finale ale CM!
Recordul este deținut de Hakan Șukur, care a marcat după numai 11 secunde de la startul finalei mici de la CM 2002. La Daegu, contra reprezentativei țării gazdă, Coreea de Sud, Șukur a deschis scorul, pentru ca apoi Turcia să se impună la final cu 3-2 și să ocupe un istoric loc 3 la final.
Pe locul secund se află Vaclav Masek, care a înscris la ediția CM 1962 din Chile după 16 secunde, într-o partidă pe care naționala Cehoslovaciei a pierdut-o cu 1-3 contra Mexicului, în pofida reușitei sale rapide.
Cea de-a treia poziție în topul golurilor rapide este deținută de Ernst Lehner, la CM din 1934. Germanul a marcat după 28 de secunde pentru Mannschaft în victoria cu 3-2 contra Austriei, într-un meci care a avut loc la Napoli, contând pentru locul 3 al întrecerii.
La CM din Spania ’82, Bryan Robson a înscris pentru naționala Angliei într-un meci antologic contra Franței, încheiat cu 3-1 pentru britanici. Robson a marcat după 29 de secunde, printr-o execuție acrobatică de mare efect.
Etichete: dempsey , golul lui dempsey al cincilea cel mai rapid din istoria cm , goal dempsey in the top 5 the fastest , video goal dempsey 30 seconds
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...