Suarez neagă fapta pentru care a fost suspendat 4 luni. "Nu am vrut să-l mușc!"
28.06.2014, 18:00Luis Suarez a fost suspendat pentru patru luni din toate competițiile oficiale (DETALII AICI), după ce atacantul uruguayan l-a mușcat pe italianul Chiellini în meciul pe care sud-americanii l-au câștigat cu scorul, de 1-0, contra naționalei Italiei (VIDEO&DETALII AICI).
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deși au fost prezentate mai multe poze și imagini care atestă fapta sa, fotbalistul, care între timp a plecat din cantonamentul echipei sale la Montevideo, neagă în continuare că ar fi făcut acest gest:
"După ce ne-am lovit unul de celălalt, mi-am pierdut echilibrul și am căzut pe adversar. M-am lovit cu gura de umărul lui, iar hematomul de acolo a apărut ca urmare a faptului că am dat cu dinții de el.
M-au durut imediat dinții foarte tare, moment în care arbitrul a decis să oprească jocul. Dar în niciun caz nu l-am mușcat pe Chiellini sau măcar să fi încercat doar să fac asta", a spus Suarez, într-o scrisoare pe care a trimis-o celor de la FIFA.
Chiar dacă nu are voie să joace fotbal la nivel oficial în următoarele patru luni, Luis Suarez poate face totuși obiectul unui transfer, după ce FIFA a decis să nu-i ia acest drept pe timpul suspendării.
Etichete: luis suarez , suarez muscatura chiellini , luis suarez neaga fapta pentru care a fost suspendat , suare scrisaore fifa , video suarez bite
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...