Sătulă de criticile sale, FIFA i-a retras acreditarea lui Maradona la Mondiale
04.07.2014, 12:46Relația dintre Diego Maradona și FIFA nu ar fi putut fi niciodată caracterizată prin armonie. Dar în ultimul timp, parcă, criticile starului argentinian la adresa lui Joseph Blatter și a forului mondial, s-au întețit. „FIFA e o multinațională care a înghițit fotbalul”, spunea Maradona la startul Cupei Mondiale.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce șapte jucători costaricani au fost chemați la testul antidoping, deși protocolul prevedea doar doi, Maradona a sărit iar la „gâtul” FIFA, acuzând-o de discriminare. După ce Luis Suarez a fost suspendat pentru mușcarea lui Giorgio Chiellini, D10S a fost primul care l-a apărat: ”De ce nu l-au trimis la Guantanamo? Este o măsură disproporționată. Nu a omorât pe nimeni”. În fine, Maradona l-a mai acuzat pe Blatter că protejează echipele mari la turneul final. Și acestea sunt doar câteva din acuzele ”Butoiașului Atomic” la adresa forului mondial și al președintelui său de la startul Cupei Mondiale.
Sătui de criticile argentinianului, oficialii FIFA au luat decizia de a-i retrage acreditarea de care beneficia pentru a intra gratis la meciurile de la CM, în zona VIP a stadioanelor. Acum, Maradona va trebui să-și cumpere bilet ca orice alt suporter, dacă va dori să-și susțină echipa națională.
Primele șicane le-a simțit idolul argentinienilor la primul meci al Argentinei, cu Bosnia, în grupă. Atunci, Maradona nu a fost lăsat să intre pe arena Maracana, iar explicațiile primite de D10S au fost că nu i se putea garanta siguranța pe stadion.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: cm 2014 , diego armando maradona , interdictie , d10s , scandal cu blatter , conflict cu fifa , acreditare retrasa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...