Ronaldo, după ce Klose i-a egalat recordul de goluri la Mondiale: "Bine ai venit în club!"
22.06.2014, 09:05Miroslav Klose a marcat, cu Ghana, pentru 2-2 (VIDEO ȘI DETALII), sâmbătă, 21 iunie, golul său cu numărul 15 la campionatele mondiale. La 36 de ani și 12 zile, atacantul german a egalat recordul deținut de brazilianul Ronaldo Nazario, de cele mai multe reușite la turneele finale mondiale. Klose, doar al treilea fotbalist care marchează la patru Mondiale diferite, după Pele și Uwe Seeler (DETALII), a devenit, totodată, cel mai în vârstă german care înscrie la un turneu final mondial. Precedentul record îl deținea Rudi Voller (34 de ani și 80 de zile).
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Imediat după ce Miro a reușit egalarea recordului brazilianului, Ronaldo i-a transmis, prin intermediul contului său oficial de twitter, un mesaj în engleză și germană egalului său: ”Bine ai venit în club, Klose! Îmi imaginez bucuria ta. Ce Cupă Mondială frumoasă!”.
Înaintea Cupei Mondiale, Ronaldo - parcă presimțind că va fi egalat de Klose - își declara deja admirația pentru cel care va reuși ceea ce a izbutit și el. „Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte. Cineva tot îl va bate într-o zi. Dacă va reuși să marcheze mai mult decât mine, îl voi felicita și-l voi admira”, spunea brazilianul, acum în vârstă de 37 de ani.
Coincidența face ca atât Ronaldo, cât și Klose, să înscrie golul 15 împotriva Ghanei, fiecare pe terenul celuilalt. Brazilianul a marcat ultimul gol la CM 2006 din Germania, în timp ce Klose a reușit să-l egaleze la CM 2014 din Brazilia.
Etichete: ronaldo , cm 2014 , record , goluri , miroslav klose , ghana , 15 goluri , patru cupe mondiale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...