Messi, pesimist. Nu o vede pe Argentina favorită la CM 2014
19.03.2014, 20:31Lionel Messi este nerăbdător să participe la Cupa Mondială din Brazilia, însă consideră că reprezentativa Argentinei nu se numără printre favorite şi reaminteşte că, pentru a câştiga turneul trebuie "să ai norocul învingătorului".
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Va fi un Mondial deloc uşor, toate partidele vor fi dificile. Se poate crede că avem o grupă facilă, însă trebuie să demonstrăm acest lucru pe teren", a spus Messi, prezent recent la Bucureşti cu selecţionata Argentinei, care a remizat cu naţionala României într-un amical găzduit de Arena Naţională (0-0).
În opinia decarului echipei FC Barcelona, lotul naţionalei Argentinei traversează "un moment potrivit pentru a câştiga ceva", însă crede că favoritele Cupei Mondiale 2014 sunt "Germania, Brazilia, Spania şi Franţa".
"Argentina a avut mereu echipe bune, care au mers la Cupele Mondiale cu mari aşteptări şi nu au câştigat nimic", a adăugat Messi, care preferă să abordeze competiţia cu mai multă moderaţie.
Cvadruplul câştigător al Balonului de Aur (2009, 2010, 2011 şi 2012) a mai adăugat, în interviul acordat unui post de televiziune argentinian, că se consideră un suporter al echipei Newell's Old Boys şi şi-ar dori să-şi încheie cariera la o echipă din ţara sa.
Agerpres
Etichete: messi barcelona , messi argentina , messi campionatul mondial , messi brazilia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...