Deschamps pune eșecul din Ucraina pe seama durităților comise la adresa lui Ribery
16.11.2013, 14:09Favorită certă la calificarea pentru Campionatul Mondial în momentul tragerii la sorți a meciurilor de la baraj, Franța este aproape să rateze turneul final de anul viitor din Brazilia.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Reprezentativa Hexagonului a pierdut cu 0-2 în Ucraina (VIDEO AICI) și are o misiune extrem de dificilă în partida de peste trei zile, de la Paris.
Chiar dacă l-au avut în teren timp de 90 de minute pe unul dintre prinicipalii favoriți la câștigarea Balonului de Aur - Franck Ribery - francezii nu au izbutit să înscrie nici măcar o dată.
Antrenorul selecționatei "Cocoșului galic", Didier Deschamps, a pus înfrângerea pe seama jocului dur practicat de fotbaliștii din Ucraina. Tehnicianul francez este de părere că Ribery a fost agresat pe toată durata partidei și că infracțiunile comise de ucrainieni nu au fost sancționate.
"Jucătorii Ucrainei știau cât de periculos este Ribery. Au intrat dur la el timp de 90 de minute. Au comis o mulțime de faulturi care nu au fost pedepsite.
Ucraina l-a eliminat pe Franck prin atacuri dure. De fiecare dată când el câștiga un duel unu la unu cu vreun adversar, venea altul din spate și îl trântea la pământ", a spus Didier Deschamps, în L'Equipe.
Partida retur dintre Franța și Ucraina va avea loc marți, de la ora 22:00, pe Stade de France din Paris. Duelul care va stabili echipa calificată pentru Cupa Mondială va fi ÎN DIRECT pe Digi Sport 3, iar rezumatul va putea fi urmărit pe digisport.ro și pe m.digisport.ro
Etichete: deschamps franta , baraj cm 2014 , dider deschamps , deschamps ribery , ucraina franta 2-0 , ucraina franta 2-0 video , ucraina franta 2-0 baraj , ucraina franta 2-0 2013 , ucraina franta 2-0 ribery
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...