Cupa Mondială a ajuns la jumătatea competiției. Zece repere după primele 32 de partide
24.06.2014, 18:06Turneul final din Brazilia pare unul dintre cele mai interesante din întreaga istorie a acestei competiții. CM 2014 a ajuns la jumătatea întrecerii și deja sunt foarte multe chestiuni care merită reținute.
De când a început actuala ediție a Mondialului brazilian, site-ul nostru, digisport.ro, v-a propus o rubrică zilnică în care ați putut citi toate informațiile legate de reprezentativele participante, de lupta pentru calificarea în optimi, recorduri precum și alte date interesante. (DETALII AICI și VIDEO)
După partidele de luni seara, turneul final a ajuns exact la jumătatea întrecerii. S-au disputat 32 de partide, urmează alte 32. Tocmai de aceea, noi vă propunem zece repere ale primei părți a acestui turneu.
1. Neymar a înscris golul 100 al acestui turneu final, la meciul 100 disputat de Brazilia la Cupele Mondiale (DETALII)
Alte borne asemănătoare au mai fost stabilite de Armstrong (1982), Stopyra (1986), englezul Platt (1990), spaniolul Luis Enrique (1994), spaniolul Hierro (1998), slovenul Acimovic (2002), americanul Dempsey (2006) și un alt iberic, Iniesta, în 2010.
2. Olanda a câștigat 6 meciuri la rând în grupele Cupei Mondiale, fiind neînvinsă în această fază de mai bine de 20 de ani! Totodată, Memphis Depay a devenit primul jucător batav care a înscris în primele sale două meciuri jucate la CM în naționala Olandei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CUPEI MONDIALE
3. David Villa este primul jucător care marchează la Mondiale cu călcâiul, după austriacul Bruno Pezzey, care a înscris în 1982! Spaniolul este doar al patrulea jucător care înscrie pentru țara sa la trei Cupe Mondiale diferite: s-a alăturat lui Julio Salinas, Fernando Hierro și Raul.
4. Media de 2,94 goluri pe meci la Cupa Mondială din 2014, după disputarea a jumătate din meciurile competiţiei, este cea mai mare de la Mondialul din 1970 din Mexic, până acum fiind înscrise 94 de goluri, a anunţat luni FIFA. Încă din prima săptămână, Zico, fostul idol al Selecao, s-a declarat încântat: 'Vezi multe goluri fantastice, e incredibil'. El a subliniat atmosfera, 'cu publicul brazilian care-i face pe oameni fericiţi'.
5. Deoarece Van Persie este suspendat, Olanda va alinia pentru prima dată în ultimele 221 de meciuri (din 1996 încoace) o echipă de start în care niciun jucător nu are numele "Van"! Antrenorul face excepție însă: Louis Van Gaal. Olanda: 1. Jasper Cillessen -7. Darryl Janmaat, 2. Ron Vlaar, 3. Stefan De Vrij, 5. Daley Blind - 20. Georginio Wijnaldum, 8. Nigel De Jong - 10. Wesley Sneijder - 11. Arjen Robben (căpitan), 15. Dirk Kuyt, 17. Jeremain Lens.
6. Italia a reușit 1074 de pase în primele două partide jucate la CM 2014. Nicio altă echipă din cele 32 de la Cupa Mondială nu a reușit atât de multe.
7. Cristiano Ronaldo are cele mai multe şuturi pe poartă la Cupa Mondială din Brazilia, fără să înscrie. Nu mai puţin de 14 şuturi cadrate a reuşit starul portughez în primele două partide, însă nu a perforat niciodată plasa porţii adverse.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
8. Ce ediție nebună de CM! În Brazilia, Algeria a marcat deja cât trei foste campioane mondiale la un loc: Italia (2), Anglia (2), Spania (1). De altfel, Algeria este prima echipă din Africa ce reușește să marcheze de patru ori într-un singur meci la un turneu final mondial.
9. O statistică interesantă: cele mai multe goluri de la acest turneu final s-au marcat cu piciorul stâng (35). De 34 de ori au marcat "dreptacii", de 19 ori s-a înscris cu lovituri de cap, iar alte trei goluri au fost realizate cu alte părți ale corpului.
10. Messi a avut, în medie, 5,5 driblinguri reușite pe meci la acest campionat mondial. Niciun jucător nu a avut mai multe în cel puțin două meciuri la rând decât Eusebio (5,67) în 1966.
Etichete: cristiano ronaldo , cupa mondiala 2014 , cm 2014 , messi argentina , neymar brazilia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...