Clubul de TOP din Europa care ”i-a închis ușa în nas” lui Jose Mourinho
articol scris de Digi Sport22.03.2024, 17:53
Bayern Munchen nu a avut parte de cele mai bune rezultate în acest sezon.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă au reușit calificarea în sferturile Champions League, ”Bavarezii” au fost scoși din Cupa Germaniei (DFB Pokal) încă din faza șaisprezecimilor și sunt aproape să piardă primul titlu de campioană în Bundesliga după 12 ani (Bayern este la 10 puncte în spatele liderului Leverkusen, cu 8 etape înainte de final).
În contextul acestor rezultate, conducerea lui Bayern l-a informat deja pe Thomas Tuchel (50 de ani) că nu va mai continua pe banca tehnică a ”Bavarezilor” și din sezonul rumător. Astfel, germanii au început deja să-i găsească un înlocuitor tehnicianului de 50 de ani.
Jose Mourinho nu este prioritatea lui Bayern Munchen. Xabi Alonso și Roberto de Zerbi, în pole-position
Potrivit jurnaliștilor Christian Falk și Florian Plettenburg, Xabi Alonso (42 de ani, antrenorul lui Bayer Leverkusen) și Roberto de Zerbi (44 de ani, antrenorul lui Brighton) sunt cei doi tehnicieni din care Bayern Munchen îl vor alege pe succesorul lui Thomas Tuchel.
De asemenea, conform celor doi jurnaliști, Jose Mourinho (61 de ani), antrenorul rămas liber de contract după ce a fost demis de la AS Roma la începutul anului 2024, nu este o prioritate în acest moment pentru Bayern, în ciuda zvonurilor din ultima perioadă care-l dădeau pe ”The Special One” drept unul dintre oamenii favoriți să-l înlocuiască pe Thomas Tuchel.
Dacă nu va ajunge la Bayern Munchen, Jose Mourinho ar putea ”lua drumul” Arabiei Saudite. Potrivit ultimelor informații, antrenorul portughez este ”vânat” de două cluburi importante din Golf, Al-Ahli și Al-Ittihad, care sunt dispuse să îi ofere lusitanului un contract pe două sezoane și un salariu ”colosal” de 50 de milioane de euro pe stagiune.
Etichete: jose mourinho , xabi alonso , bayern munchen , roberto de zerbi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...