Video Clipe memorabile! Fanii lui U Cluj au susținut un concert alături de instrumentiști de la Academia de Muzică
01.10.2017, 11:27Galeria echipei de fotbal Universitatea Cluj (liga a treia) a susţinut un concert împreună cu instrumentişti de la Academia de Muzică din Cluj, alături de care a interpretat cântecele cu care îşi încurajează echipa preferată.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Concertul suporterilor ''şepcilor roşii'' a avut loc în faţa Universităţii Babeş-Bolyai, fiind, potrivit organizatorilor, un eveniment unic.
''Este un moment pe care l-am judecat şi l-am întors pe toate feţele şi am ajuns la concluzia că este unic, un spectacol în care o orchestră simfonică profesionistă să cânte alături de galeria Universităţii Cluj, cântecele Universităţii Cluj. Este un eveniment care probabil va rămâne unul de referinţă. (...) 'U' Cluj este unicul club din istoria României care şi-a păstrat numele şi identitatea de-a lungul a aproape 100 de ani'', a declarat cronicarul sportiv clujean Ovidiu Blag.
Concertul a început cu imnul ''U'' Cluj, ''Slavă ţie studenţie'', printre instrumentişti numărându-se şi unul dintre compozitorii melodiei, Gelu Florea, care a venit special din Franţa pentru eveniment, precum şi compozitorul Florin Simion, care a orchestrat piesa.
Evenimentul fost organizat de asociaţia Scena Urbană, după terminarea meciului FC Universitatea Cluj - Viitorul Ghimbav (7-2). Peste doi ani, Universitatea Cluj va împlini un secol de la înfiinţare.
AGERPRES
Etichete: fani u cluj , fani cluj concert , cluj academie muzica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...