Cine i-a luat locul echipei care s-a retras din prima ligă ucraineană
articol scris de Digi Sport08.08.2024, 15:01
În această vară, fotbalul ucrainean a fost lovit de un nou ”cutremur”. Dnipro-1, club care s-a mai confruntat cu probleme financiare în trecut, s-a retras din campionat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dnipro-1, exclusă din prima ligă ucraineană! Înlocuitoarea a fost decisă după un mini-turneu în patru
Pe 19 iulie, Liga Profesionistă din Ucraina a anunțat oficial excluderea celor de la Dnipro-1 din prima divizie. Clubul a cerut acest lucru pentru că se află foarte aproape de faliment.
Oficialii fotbalului ucrainean au decis ca înlocuitoarea ocupantei locului 5 din stagiunea 2023/2024 să se hotărască în urma unui mini-turneu în care au fost acceptate patru echipe: Minaj, Metalist 1925, Epitsentr și Livyi Bereg, ultimele două clasate din prima divizie în sezonul precedent și echipele clasate pe 3 și 4 în liga secundă.
Livyi Bereg a câștigat competiția organizată ad-hoc și a promovat în Premier League din Ucraina. În prima partidă a trecut de Metalist 1925, la penalty-uri, iar în finală s-a impus cu 3-0 în fața celor de la Minaj.
Datorită poziției pe care s-a clasat la finalul stagiunii 2023/2024, Dnipro-1 a avut dreptul de a participa direct în turul doi al preliminariilor Conference League, unde, în urma tragerii la sorți, ar fi trebuit să întâlnească formația maghiară Akademia Pușkaș.
UEFA, însă, a exclus-o și astfel a pierdut ambele jocuri, atât turul, cât și returul, cu 0-3 la ”masa verde”, iar Akademia Pușkaș a trecut automat în faza următoare a competiției.
Înființată în 2015, Dnipro-1 nu a fost oficial continuatoarea clubului Dnipro, însă a preluat infrastructura fostei entități.
În stagiunea 2022/2023, Dnipro-1 a înregistrat cel mai bun rezultat: locul 2 în prima ligă din Ucraina și a jucat în preliminariile Champions League, de unde a fost eliminată de Panathinaikos.
Etichete: campionat ucraina , dnipro-1 , inlocuitoare dnipro-1 , livyi bereg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...