Charlotte Worthington, prima campioană olimpică din istorie la BMX! Cum se desfășoară noua disciplină
articol scris de Digi Sport01.08.2021, 10:59
Charlotte Worthington (25 de ani) a devenit duminică prima campioană olimpică din istorie la BMX freestyle, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
BMX este una dintre disciplinele introduse pentru prima dată la Jocurile Olimpice, alături de altele precum surfing, skateboarding, karate, escaladare sportivă sau baseball.
Charlotte Worthington, prima campioană olimpică din istorie la BMX
Cu un punctaj total de 97,50, Worthington a devansat-o în finală pe tripla campioană mondială (2017, 2019, 2021), americanca de 19 ani Hannah Roberts, care a obținut 96,10 puncte. Elveţianca Nikita Ducarroz şi-a adjudecat medalia de bronz, prin cele 89,20 puncte.
Este de remarcat faptul că Worthington a început să concureze în această disciplină, prezentă în premieră în programul olimpic, abia în 2016.
Cum se desfășoară concursul de BMX la Jocurile Olimpice
Conform formatului, cei nouă rideri au avut fiecare 60 de secunde pentru a realiza cât mai multe trucuri peste diferite obstacole în Ariake Urban Sports Park.
Iată clasamentul final al primei probe de BMX din istorie:
1. Charlotte Worthington (Marea Britanie) 97,50 puncte
2. Hannah Roberts (SUA) 96,10
3. Nikita Ducarroz (Elveţia) 89,20
4. Perris Benegas (SUA) 88,50
5. Natalya Diehm (Australia) 86,00
6. Lara Marie Lessmann (Germania) 79,60
7. Minato Oike (Japonia) 75,40
8. Macarena Perez Grasset (Chile) 73,80
9. Elizaveta Posadskih (Comitetul Olimpic Rus) 63,00
Agerpres
Etichete: jocurile olimpice , bmx , charlotte worthington
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...