Xabi Alonso și-a luat adio de la Champions League chiar pe Bernabeu: ”Acum e momentul să-i urez succes Realului”
19.04.2017, 13:59Xabi Alonso a ratat șansa de a mai cuceri o Ligă a Campionilor în ultimul său sezon al carierei, după ce Bayern Munchen a fost eliminată în sferturile de finală, de către Real Madrid.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Chiar dacă a revenit pe Santiago Bernabeu ca adversar, mijlocaușul basc de 35 de ani a fost aplaudat la scenă deschisă în momentul în care a fost înlocuit cu Thomas Muller, în minutul 75 al meciului.
”Acest moment îmi va rămâne în minte pentru restul vieții. Am avut mari emoții, a fost ceva special să-mi iau la revedere celor de pe Santiago Bernabeu, într-o seară mare de Champions League precum aceasta”, a declarat Xabi Alonso, după meci, conform Marca.
Deși le este recunoscător fanilor lui Real Madrid pentru primirea de care a avut parte, fostul jucător al lui Real Sociedad și Liverpool n-a putut să nu amintească despre eliminarea incorectă a lui Arturo Vidal, din minutul 84.
”Am jucat cât de bine am putut, dar acel cartonaș roșu a fost decisiv. În 11 oameni, ne-am fi bătut până la final. Acum este momentul să-i urez succes lui Real Madrid”, a adăugat veteranul de 35 de ani.
Xabi Alonso a câștigat două Ligi ale Campionilor în cariera sa, cu Liverpool în 2005 și cu Real Madrid în 2014. Cu echipa națională a Spaniei, acesta a devenit atât campion european (2008 și 2012), cât și campion mondial (2010).
Etichete: real madrid , xabi alonso , retragere , bayern munchen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...