Vrsaljko, fundașul lui Atletico, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19: "Sper să revin la o viață normală cât de curând"
11.08.2020, 13:48Sime Vrsaljko și Angel Correa au fost depistați cu COVID-19 și nu vor evolua în duelul cu Leipzig din sferturile UEFA Champions League. Fundașul croat a transmis un mesaj după ce a aflat că este diagnosticat cu coronavirus.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atletico Madrid va juca cu Leipzig pentru un loc în semifinalele UEFA Champions League, pe stadionul Jose Alvalade, joi, 13 august, de la ora 22:00. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1. Diego Simeone nu se va putea baza pe Sime Vrsaljko și Angel Correa, cei doi fotbaliști din lotul lui Atleti depistați pozitiv cu COVID-19.
Fundașul croat a postat un mesaj pe rețelele sociale prin care a explicat prin ce trece și și-a liniștit fanii cu privire la starea sa de sănătate: "Vreau să vă spun că mă simt bine și nu am niciun simptom. Câțiva parametri au ieșit puțin peste limită în urma testului și de aceea sunt nevoit să stau izolat. Trebuie să stau în casă câteva zile, dar voi continua să mă antrenez. Sper să revin la o viață normală cât de curând".
Sime Vrsaljko și Angel Correa nu vor mai evolua în acest sezon pentru Atletico
Atletico Madrid a anunțat că, în afara lui Vrsaljko și Correa, al doilea set de teste efectuat de jucătorii și staff-ul echipei a oferit rezultate negative. Astfel, delegația spaniolă a primit acceptul de a face deplasarea în Portugalia, pentru jocul cu Leipzig. Cei doi fotbaliști infectați cu coronavirus vor trebui, cel mai probabil, să stea în carantină 14 zile, caz în care sezonul s-a încheiat pentru ei.
În urma cazurilor de COVID-19, Atletico Madrid a efectuat și modificări la nivelul lotului ce va face deplasarea, Alex Dos Santos, Manu Sanchez Riquelme și Toni Moya, fotbaliști de la echipele de juniori, urmând să se alăture grupului antrenat de Diego Simeone.
Etichete: sime vrsaljko , angel correa , atletico leipzig , vrsaljko covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...