Vinicius, cel mai bun jucător din turul sferturilor Champions League! Cum arată echipa ideală
articol scris de Digi Sport09.04.2021, 16:56
Vinicius Junior, extrema braziliană a lui Real Madrid, a fost ales de UEFA cel mai bun jucător al meciurilor disputate în această săptămână în turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Vinicius a marcat două goluri în victoria cu 3-1 a formaţiei sale în faţa lui Liverpool pe stadionul Alfredo di Stefano.
Vinicius, cel mai bun jucător din turul sferturilor Champions League
În echipa ideală alcătuită de UEFA după meciurile din turul sferturilor de finală, Real este reprezentată şi de mijlocaşul spaniol Marco Asensio, autorul celuilalt gol al madrilenilor în partida cu Liverpool.
După victoria cu 2-0 în deplasare în faţa lui FC Porto, Chelsea are patru fotbalişti în această echipă stabilită de UEFA: portarul Edouard Mendy, fundaşii Cesar Azpilicueta şi Ben Chilwell şi mijlocaşul Mason Mount.
Paris Saint-Germain, învingătoare cu 3-2 pe terenul lui Bayern Munchen, într-o reeditare a finalei ediţiei trecute, este reprezentată de trei jucători, fundaşul Marquinhos şi atacanţii Kylian Mbappe şi Neymar.
- Iată cum arată această echipă ideală a turului sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, în viziunea UEFA: Edouard Mendy (Chelsea) - Cesar Azpilicueta (Chelsea), Marquinhos (Paris Saint-Germain), Ben Chilwell (Chelsea) - Mason Mount (Chelsea), Phil Foden (Manchester City), Marco Asensio (Real Madrid), Kevin De Bruyne (Manchester City), Vinicius Junior (Real Madrid) - Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain), Neymar (Paris Saint-Germain).
Agerpres.
Etichete: real madrid , meciuri champions league , vinicius
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...