Vinicius a intrat direct în istoria lui Real Madrid. E alături de uriașii Casillas și Raul
12.12.2018, 20:29Real Madrid - CSKA Moscova | Ultima atapă din faza grupelor UEFA Champions League a însemnat și o bornă atinsă de Vinicius Junior. Puștiul din atacul madrilenilor a devenit al treilea dintre cei mai tineri jucători care evoluează ca titular într-un meci din Champions League pentru Real Madrid, la 18 ani și 152 de zile.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mai tineri decât el au fost portarul Iker Casillas, care a debutat în cea mai puternică dispută inter-cluburi din lume pe când avea 18 ani și 117 zile, și atacantul Raul, care avea 18 ani și 77 de zile când a început un meci de Champions League ca titular.
Vinicius, transferat de Real Madrid pentru o sumă uriașă
Considerat de multă lume unul dintre viitoarele staruri din fotbalul mondial, Vinicius Junior a ajuns de la Flamengo la Real Madrid în această vară, pentru 45 de milioane de euro. În schimb, cei de la Cadena Cope susțin că Real Madrid ar fi plătit 61 de milioane de euro pentru noua senzație a fotbalului brazilian.
Pe lângă clauza de reziliere a contractului lui Vinicius cu Flamengo, în valoare de 45 de milioane de euro, madrilenii ar mai fi plătit opt milioane de euro intermediarilor şi alteopt milioane familiei jucătorului, suma totală ajungând astfel la 61 de milioane de euro.
În acest sezon, Vinicius a jucat în 8 meciuri oficiale pentru Real Madrid și a marcat două goluri.
Etichete: real madrid , vinicius junior , vinicius real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...