Vineri, Steaua și Astra își află adversarele din turul 3 preliminar al UCL. Misiune mai grea pentru roș-albaștri
12.07.2016, 00:45Emoțiile pentru formațiile românești angrenate în cupele europene vor începe la finalul acestei săpătmâni. Vineri de la ora 13:00 va avea loc, în Elveția, la Nyon, tragerea la sorți a confruntărilor din turul III preliminar al Ligii Campionilor. România va avea două reprezentante în urne, campioana Astra Giurgiu și vicecampiona Steaua.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Aflată pe ruta non-campionelor, Steaua nu va fi cap de serie și va avea parte de adversari extrem de dificili încă din primul tur în care intră în competiție. Astfel, roș-albaștrii vor lupta pentru un loc în play-off cu Șahtior, Ajax, Anderlecht, Fenerbahce sau Sparta Praga.
În aceeași urmă cu Steaua se vor mai afla PAOK, AS Monaco, Rostov și Young Boys. În cazul în care va trece de turul III, formația lui Laurențiu Reghecampf va da peste un adversar aproape imposibil de învins în play-off (Manchester City, FC Porto, Villarreal, Borussia Monchengladbach sau AS Roma).
Moment special pentru Chipciu
Tragerea la sorți de vineri va fi una specială cel puțin pentru Alex Chipciu. Dacă informațiile din presa belgiană se confirmă și Chipiciu semnează cu Anderlecht în această săptămână, internaționalul român și-ar putea întâlni foștii colegi chiar la meciul de debut pentru trupa din Bruxelles. Campionatul în Belgia începe pe 30 iulie, iar prima manșă din turul II preliminar al Ligii Campionilor este programată cu 3 zile mai devreme.
Misiune complicată și pentru Astra
Calificată în premieră în preliminariile celei mai tari competiții intercluburi, Astra Giurgiu va avea la rândul ei parte de un adversar extrem de dificil. La fel ca și Steaua, echipa lui Marius Șumudică nu va fi cap de serie la tragerea la sorți de vineri, acolo unde a fost repartizată pe ruta campioanelor.
Olympiacos, Viktoria Plzen, FC Salzburg sau Liepaja, Celtic sau Lincoln, APOEL sau The New Saint, BATE Borisov sau SJK Seinajoki, Legia Varșovia sau Zrinjski, Dinamo Zagreb sau Vardar, Ludogorets sau Mladost Podgorica și FC Copenhaga sau Crusaders sunt posibilii adversari ai campioanei României. Câștigătoarele celor 10 dueluri vor juca apoi în play-off între ele, în timp ce învinsele vor evolua în play-off-ul UEFA Europa League.
Pratide tur vor avea loc pe 26 și 27 iulie în timp ce duelurile din retur sunt programate o săptămână mai târziu, pe 2 și 3 august 2016.
Etichete: steaua , preliminarii liga campionilor , alex chipciu , astra giurgiu , tragere liga campinilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...