Viitorul lui Ancelotti la Real este incert: "Mi-ar plăcea să rămân, dar clubul mă poate schimba, dacă doreşte"
14.05.2015, 10:18VIDEO Real Madrid - Juventus 1-1. Egalul de pe Bernabeu nu a fost de ajuns pentru ca echipa condusă de Carlo Ancelotti să se califice în a doua finală consecutivă din UEFA Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși a condus cu 1-0, rezultat la care avea asigurată prezența în ultimul act, formația din Madrid s-a văzut egalată în repriza secundă și nu a mai avut forța de a trimite partida în prelungiri.
Odată cu eliminarea echipei din UEFA Champions League, viitorul lui Ancelotti pe Bernabeu a devenit incert. În mai puțin de o săptămână Real a pierdut practic titlul în Spania (după 2-2 pe Bernabeu cu Valencia) și a părăsit UEFA Champions League.
"Mai avem 15 zile în care vom juca două meciuri. Trebuie să încheiem cu bine sezonul și abia apoi vom putea discuta. Dedic mult timp muncii, pentru că îmi place, dar nu cred că eu îmi pot evalua activitatea. Clubul face asta. Eu nu trebuie să mă gândesc la asta. Dacă clubul este mulţumit de ce am făcut în aceste două sezoane atunci voi rămâne. Din punctul meu de vedere, viitorul e decis: mi-ar plăcea să rămân aici, dar ştiu cum stau lucrurile în fotbal şi clubul are dreptul să schimbe antrenorul dacă doreşte. Am o relaţie foarte bună cu jucătorii şi susţinerea conducerii clubului în momentele bune şi în cele neplăcute. Văd totul pozitiv" a declarat anternorul italian imediat după încheierea partidei.
Tehnicianul madrilenilor e convins că echipa sa putea face mai mult în partida tur, atunci când Juventus s-a impus la limită, cu 2-1. "Calificarea s-a pierdut în primul meci. Am jucat fără intensitate. Azi am dat tot ce-am avut mai bun însă ne-a lipsit puțin și norocul. Am controlat meciul și am avut mai multe situații de a marca, însă am avut și ghinion. N-am fost în stare să marcăm al doilea gol" a mai spus Ancelotti.
Italianul a evitat însă să găsească un vinovat pentru ratarea calificării. "E greu de spus cine a greșit și cine nu. Băieții și-au creat ocazii, am atacat mult. În fotbal contează foarte mult micile detalii. Anul trecut am câștigat trofeul grație unui gol marcat în prelungiri (golul de 1-1 din finala cu Atletico) și toată lumea a spus că am avut noroc. Una peste alta, sunt mândru de jucătorii mei" a încheiat Ancelotti.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , contract ancelotti , viitorul lui ancelotti la real ramane incert
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...