VIDEO Valencia s-a calificat în grupe. Spania, prima țară din istorie cu 5 echipe în faza finală a UCL
25.08.2015, 23:46Valencia a reușit să treacă de AS Monaco în dublă manșă, în play-off-ul UEFA Champions League, deși a pierdut marți, 25 august, în Principat, cu 1-2. Golurile lui Raggi (17) și Elderson (75) au adus victoria monegascilor, după ce Valencia deschise scorul prin Negredo, în minutul 4, cu un lob superb. Victoria din tur, a Valenciei, cu 3-1, a cântărit mai mult la general, astfel că ”liliecii” s-au calificat în grupele celei mai importante competiții europene, după doi ani de absență.
![valencia](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTUl/MkYwOCUyRjI1JTJGNDk1NTUzXzQ5NTU1/M192YWxlbmNpYV8uanBnJnc9MTA2MCZo/PTYzNiZoYXNoPTU0ZTA3MzA3NGU2ZmZlYzk2OTU1ZmYyZTcyNWY4NjAx.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Calificarea echipei lui Nuno Espirito Santo face ca Spania să devină prima țară din istorie cu cinci echipe prezente în grupele celei mai importante competiții inter-cluburi din lume. Alături de ”lilieci”, la start vor mai fi prezente Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid și Sevilla, ultima în calitate de câștigătoare ale UEFA Europa League.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Spania are patru locuri în UCL, conform algoritmului UEFA, bazat pe coeficientul de țară al fiecărui campionat. Trei dintre aceste echipe - locurile 1, 2 și 3 din La Liga - merg direct în grupele competiției, în timp ce a patra echipă a jucat un tur preliminar - în play-off. Barcelona (locul 1), Real Madrid (2) și Atletico Madrid (locul 3) au jucat direct în grupe, în timp ce Valencia, în calitate de echipă care a terminat pe locul 4, a ajuns în play-off.
Sevilla a învins-o pe Dnipro Dniproteptrovsk în finala UEFA Europa League și este prima formație care a profitat de noul ”premiu” acordat de UEFA câștigătoarei UEL: un loc automat în grupele Champions League.
Tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor va avea loc vineri, 28 august. Barcelona va fi în urna 1, în calitate de campioană a unuia dintre primele opt campionate europene, Real Madrid, Atletico și Valencia vor fi în urna a 2-a, în timp ce Sevilla va face parte din urna a treia. Pentru ca andaluzii să fie, la rândul lor, în urna a doua, au nevoie ca miercuri să fie eliminate atât Bayer Leverkusen, cât și Manchester United.
Echipele spaniole în grupele UCL 2015/2016:
1. FC Barcelona
2. Real Madrid
3. Atletico Madrid
4. Valencia
5. Sevilla
În sezonul 2005/2006, Anglia putea avea 5 reprezentante în UEFA Champions League. Arsenal, Chelsea şi Manchester United au fost calificate direct în grupe, în timp ce Liverpool şi Everton au disputat ultimul tur preliminar. Everton a fost eliminată de Villarreal, astfel că Anglia a ajuns doar cu 4 echipe în grupe.
ECHIPELE:
Monaco: Subasic - Fabinho, Raggi, Ricardo Carvalho, Kurzawa (Echiejile, 62) - Bernardo Silva, Toulalan, Pasalic (Lemar, 52) - Dirar, Martial, Ivan Cavaleiro (Carrillo, 64)
Antrenor: Leonardo Jardim
Valencia: Ryan - Barragan, Mustafi, Ruben Vezo, Jose Gaya - Enzo Perez (Barbosa, 77), Javi Fuego, Dani Parejo - Feghouli, Negredo (Paco Alcacer, 60), Rodrigo (Piatti, 65)
Antrenor: Nuno Espirito Santo
Etichete: video , valencia , spania , liga campionilor , grupele ucl , calificare ucl , monaco-valencia 2-1 , prima tara cu cinci echipe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...