VIDEO Schalke - Montpellier 2-2. Francezii au egalat în prelungirile meciului, în inferioritate numerică!
04.10.2012, 00:07Învinsă în primul meci din grupele UEFA Champions League, Montpellier a început bine meciul din deplasare cu Schalke 04.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Fără Marica, accidentat, nemții au primit gol după doar 14 minute. Ait Fana a fost autorul șutului care l-a învins pe Unnerstall. Julian Draxler nu a fost de acord însă cu scorul de pe tabelă. După două șuturi de la distanță, puștiul minune al lui Schalke a devenit cel mai tânăr marcator german din istoria Ligii Campionilor, la 19 ani și 13 zile.
Belhanda a mai irosit apoi singura ocazie a francezilor din prima repriză. După pauză, campioana din Hexagon a primit o lovitură grea. Gary Bocaly a fost eliminat pentru un fault asupra lui Draxler, care a și părăsit terenul, accidentat.
Huntelaar, viitorul adversar al României în preliminariile Mondialului, nu l-a iertat pe Jourdren de la punctul cu var. Cu un om mai puțin, francezii nu au mai contat în joc, până aproape de final. Olandezul din atacul lui Schalke a ratat însă dubla, în minutul 65.
Și când nemții se pregăteau să sărbătorească a doua victorie în grupa B, Souleymane Camara a reușit golul egalizator, la una dintre ultimele faze ale meciului.
ECHIPELE
Schalke (4-3-1-2): Unnerstall - Uchida, Papadopoulous, Howedes, Fuchs - Hoger, Neustader, Draxler (55 Afellay) - Holtby (84 Barnetta) - Pukki (66 Farfan), Huntelaar
Antrenor: Huub Stevens
Montpellier (4-3-3): Jourden - Bocaly, Yanga Mbiwa, Hilton, Stambouli - Belhanda (68 Tinhan), Saihi, Estrada (68 Marveaux) - Cabella, Camara, Ait Fana (55 Congre)
Antrenor: Rene Girard
Eliminat: Bocaly '52
Etichete: schalke montpellier 2-2 video , schalke marica , schalke huntelaar , schalke montpellier
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...