VIDEO Real Madrid, un nou record după victoria cu Schalke! Doar Bayern se poate compara cu ”galacticii”
19.02.2015, 09:24Schalke-Real Madrid 0-2. ”Galacticii” lui Carlo Ancelotti au trecut, în deplasarea de la Gelsenkirchen, de elevii lui Roberto Di Matteo, prin golurile lui Cristiano Ronaldo și Marcelo, adjudecându-și a zecea victorie consecutivă în UEFA Champions League.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Madrilenii au egalat, astfel, recordul deținut până ieri de Bayern Munchen și, cu o victorie previzibilă în returul de pe Santiago Bernabeu, de pe 10 martie, vor deveni deținători unici ai recordului all-time al competiției.
Ronaldo, lider detașat la victorii consecutive
Pentru marcatorul primului gol al partidei de aseară, Cristiano Ronaldo, victoria a fost una și mai importantă. Lusitanul a bifat a 14-a sa victorie la rând în UEFA Champions League, îmbunătățindu-și un record care deja îi aparținea.
Pe locul doi, cu 11 victorii consecutive în UCL, se află Marcelo, Beckham, Ribery și Schweinsteiger, dar doar coechipierul său de la Real Madrid, marcatorul golului al doilea cu Schalke, își mai poate îmbunătăți cifrele, seria sa fiind încă activă.
În plus, Cristiano este jucătorul cu cele mai multe meciuri câștigate în fazele eliminatorii ale UEFA Champions League, începând de ieri. Are 28 de victorii în partidele KO, depășindu-i pe Van der Sar și Valdes.
Vezi mai jos rezumatul meciului Schalke-Real Madrid:
Etichete: video , real madrid , cristiano ronaldo , record , marcelo , ancelotti , victorii consecutive , schalke-real madrid 0-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...