VIDEO Probleme cu Gardoş! "E imposibil de prezis când va reveni! Am greşit la refacere şi îmi asum asta"
22.07.2014, 11:53Steaua nu s-a putut baza pe Florin Gardoş în acest debut de sezon, iar antrenorul Costel Gâlcă a folosit un cuplu de fundaşi centrali format din Varela şi Szukala.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Într-o conferinţă de presă organizată înaintea returului cu Stromsgodset, din turul II preliminar al UEFA Champions League, doctorul Radu Paligora a ţinut să clarifice situaţia fundaşului născut la Satu Mare.
"Vreau să aduc câteva clarificări privind situația unor jucători. Sunt câteva probleme cronice. Gardoș a suferit o leziune musculară cu o săptămână înainte de finala Cupei cu Astra, iar apoi îmi asum greșeala de a nu fi controlat refacerea lui pe durata vacanței. Iar la revenire am constatat că leziunea s-a agravat, apărând o cicatrice. Este imposibil de prezis când anume va reveni. Nu este o accidentare gravă, nu necesită operație, dar trebuie să stea până când va fi refăcut 100%. O altă problemă este lipsa antrenamentelor, pe care Gardoș nu le va efectua în această perioadă.
Este un caz medical complex, este în permanență monitorizat de noi și sperăm să-și reia în curând antrenamentele cu echipa. Nu a existat însă nicio presiune din partea antrenorului ca fotbalistul să revină mai repede. De Gardoș nu se pune problema să intre la antrenamentele normale în această săptămână. El deja se pregătește la un anumit nivel, luni îi vom face un alt examen și vom vedea cum răspunde mușchiul, iar în funcție de asta îi vom mări intensitatea pregătirii.", a afirmat Radu Paligora.
Varela şi Szukala sunt OK
Steaua şi-ar fi putut pierde pentru o perioadă mai lungă şi un alt fundaş central, Varela, care a fost la un pas de operaţie.
"O altă problemă mare a fost cu Varela, care a acuzat o pubalgie gravă și s-a pus chiar problema operației. Lucrurile merg bine acum, dar a pierdut o mare parte din pregătire.
Cu Adi Popa, care a avut o problemă claviculară, am încercat un tratament neconvențional care a dat rezultate, iar pe jucător l-am câștigat pentru antrenamente, deși încă are un disconfort clar.
Szukala a avut și el o pubalgie cronică. El nu a avut vacanță, a muncit în toată această perioadă. În prezent face față la antrenamente, dar a plecat cu un handicap de o săptămână față de restul. Eu am un dialog zilnic cu jucătorii, îi întreb în fiecare zi cum se simt, dacă e mai bine sau mai rău, ce senzații au. Pubalgia poate apărea din cauza istoricului fiecărui jucător, din cauza terenului pe care se fac antrenamentele, sunt multe cauze. Dar nu există risc de accidentare mai gravă, doar este resimțită o durere mai mare și atunci jucătorii se opresc. ", a mai afirmat Paligora.
Etichete: steaua , accidentare , florin gardos , conferinta steaua , radu paligora steaua , medic steaua gardos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...