VIDEO Premier League în declin? Echipele engleze au 5 înfrângeri în 6 meciuri, în actuala ediţie a UCL
30.09.2015, 01:01Declinul reprezentantelor Premier League în Liga Campionilor continuă. Campioana Angliei, Chelsea, şi câştigătoarea Cupei, Arsenal, au pierdut în etapa a doua din faza grupelor, iar echipele engleze au ajuns la cinci înfrângeri în şase meciuri în actuala ediţie a UCL.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Singura victorie a englezilor în acest sezon de Champions League a fost adusă de Chelsea, în prima etapă, când echipa antrenată de Jose Mourinho s-a impus cu 4-0 în faţa lui Maccabi Tel Aviv.
Campioana din Premier League a confirmat însă momentul slab prin care trece şi a pierdut în etapa a doua din grupa G, 1-2 cu FC Porto, în deplasare.
Revenirea lui Mourinho în oraşul în care cariera sa a decolat a fost una nefericită. Portughezii au deschis scorul în minutul 39, când Andre a marcat după ce Begovic reuşise să respingă şutul iniţial al lui Brahimi.
VIDEO: Golul lui Andre
Londonezii au reacţionat rapid şi au egalat înainte de pauză. În al doilea minut al prelungirilor din prima repriză, Willian a executat impecabil o lovitură liberă şi a devenit primul jucător din istoria competiţiei care înscrie dintr-o astfel de fază în fiecare dintre primele două meciuri din grupă.
VIDEO: Golul lui Willian
Porto a revenit în avantaj în minutul 52, prin Maicon, care a înscris cu capul după un corner, şi a menţinut rezultatul până la final, în ciuda faptului că oaspeţii au avut o bară, la un şut trimis de Diego Costa, şi ar fi putut primi un penalty în ultimele minute ale întâlnirii.
VIDEO: Golul lui Maicon
Clasamentul grupei G
Dacă pentru Chelsea nu este dramatică deocamdată, Arsenal riscă să părăsească Liga Campionilor chiar din faza grupelor. După ce a pierdut în prima etapă cu Dinamo Zagreb, echipa lui Arsene Wenger a fost învinsă şi de Olympiacos, scor 2-3, chiar pe Emirtaes.
"Tunarii" au revenit de două ori după ce au fost conduşi, Walcott şi Alexis Sanchez anulând reuşita lui Pardo şi autogolul lui Ospina, dar Finnbogason a marcat golul decisiv în minutul 66 şi a adus un succes uriaş pentru greci
VIDEO: Golul lui Pardo
VIDEO: Golul lui Walcott
VIDEO: Autogolul lui Ospina
VIDEO: Golul lui Alexis Sanchez
VIDEO: Golul lui Finnbogason
Astfel, după două etape, Arsenal are 0 puncte, iar pentru londonezi urmează "dubla" cu Bayern Munchen, liderul grupei F. Bavarezii au punctaj maxim şi golaveraj 8-0 după primele două meciuri.
Clasament grupa F
În prima etapă a grupelor, echipele engleze au pierdut trei dintre cele patru partide în care au fost implicate. Manchester United a fost învinsă de PSV Eindhoven(1-2), rivala de la City a cedat pe teren propriu cu Juventus (1-2), iar Arsenal a pierdut cu Dinamo Zagreb (1-2).
Între 2003/04 şi 2011/12, cel mai mare număr de înfrângeri într-un sezon pentru reprezentantele Premier League în grupele Ligii Campionilor a fost 5. La fel de multe ca în actuala stagiune.
Etichete: chelsea , premier league , video , liga campionilor , arsenal , fc porto , olympiakos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...