VIDEO Paulo Sergio: „Am făcut greșeli mari și simt frustrare, deoarece am avut mai multe ocazii decât Galata”
08.11.2012, 00:19Portughezul Paulo Sergio a spus la final că CFR a început bine meciul cu Galatasaray, dar a considerat că echipa din Cluj nu putea obține un rezultat pozitiv câtă vreme s-au făcut erori mari în apărare.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
„Am un sentiment de frustrare, deoarece știam dinainte că meciul va fi foarte dificil, eram conștienți că Galata este o echipă plină de calitate. Rămân la părerea că am abordat bine acest meci, am avut 3-4 ocazii în prima repriză, iar asta în fața unei echipe valoroase, dar la acest nivel trebuia să avem o eficacitate mai bună. În repriza secundă am riscat, am forțat să egalăm și am reușit, dar am greșit apoi stupid în apărare. Sunt însă alături de jucătorii mei, câștigăm și pierdem împreună. Per total, cred că am avut mai multe ocazii decât Galatasaray. Eu sunt mândru pentru că am pierdut în fața unei echipe puternice precum cea din Istanbul”, a spus antrenorul lui CFR.
Paulo Sergio a insistat apoi pe faptul că jucătorii trebuie să depășească repede eșecul din meciul cu Galatasaray și a precizat că încă nu se gândește la partida cu Braga, pe care CFR o va întâlni în Gruia în următoarea etapă de Champions League: „Știu că mai avem multe de făcut. Nu am jucat totuși așa cum echipa o făcea înainte, au fost și ceva probleme fizice. Eu vreau să le ofer bucurie suporterilor, dar mâine ne vom apuca din nou de treabă și trebuie s-o facem cu zâmbetul pe buze, doar așa ne vom îmbunătăți jocul. Trebuie să gândim pozitiv ca să trecem cât mai repede de acest moment. Nu știu dacă am avut sau nu penalty. Jucătorii mi-au zis că a fost, dar nu mă interesează acest lucru, e treaba arbitrilor. Urmează meciul din campionat, nu mă gândesc încă la cel cu Braga. Oricum, în grupa din Champions League încă este totul posibil”.
Etichete: paulo sergio , liga campionilor digi sport , cfr cluj - galatasaray 1-3 , video cfr galatasaray , paulo sergio cfr cluj , paulo sergio liga campionilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...