VIDEO Olandezii nu-l iartă pe Balotelli după Ajax – Milan. “E la fel de bun și la teatru!”
02.10.2013, 11:24AC Milan a obținut un punct nesperat în prelungirile meciului pe care l-a susținut la Amsterdam, contra lui Ajax, reușita italienilor venind în prelungiri, din lovitură de la 11 metri (DETALII AICI), după ce gazdele deschiseseră scorul în minutul 90!
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mario Balotelli a transformat penalty-ul obținut tot de el, însă decizia arbitrului prin care Milan a primit șansa egalării a fost îndelung contestată de gazde, iar asta pe bună dreptate.
“Este foarte frustrant să ratezi o victorie în prelungiri fiind egalat din penalty, ca să nu mai spun de un penalty care nici măcar nu ar fi trebuit acordat.
Știam că Balotelli este bun și la altceva decât la marcarea golurilor, dar s-a dovedit excelent și la jucat teatru. Din păcate, prestația sa artistică ne-a răpit două puncte și este un cost foarte scump să ratezi o victorie la acest nivel. E o experiență dureroasă.
N-au fost decât două probleme de arbitraj pe toată durata partidei, dar din păcate una a fost faza penalty-ului din prelungiri. Personal, mi s-a părut că a fost vorba mai mult despre judo decât despre fotbal”, a declarat antrenorul gazdelor, Frank de Boer.
VIDEO Penalty-ul obţinut de Balotelli:
Etichete: ac milan , mario balotelli , champions league digi sport , balotelli ac milan , balotelli penalty , olandezii nu-l iarta pe balotelli dupa ajax ac milan 1-1 , video ajax - ac milan 1-1 , ac milan champions league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...