VIDEO Nu mai cred în Steaua lor. Jucătorii au renunțat la calificarea în primăvara UCL
02.10.2013, 10:44Pornită cu gânduri mari în grupele UEFA Champions League, Steaua a pierdut clar primele două partide cu cei mai puternici adversari din serie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După 0-3 cu Schalke (VIDEO AICI) a urmat corecția de marți seara cu Chelsea, 0-4 (VIDEO AICI). Misiunea elevilor lui Reghecampf a devenit imposibilă pentru calificarea în primăvara Ligii Campionilor, iar victoria lui Basel de la Londra (1-2 VIDEO AICI) complică mult calculele chiar și pentru accederea în Europa League.
Elvețienii au cu trei puncte mai mult decât trupa roș-albastră, însă acestea sunt de aur, deoarece au fost acumulate pe terenul principalei favorite din grupă. Pentru a trece în clasament de formația din Țara Cantoanelor, Steaua trebuie să facă minim 4 puncte în meciurile directe și să spere că Basel va acumula apoi tot atâtea puncte câte va reuși ea în duelurile cu Schalke și Chelsea.
Singura veste bună de marți seara pentru trupa din Ghencea a fost înfrângerea elvețienilor pe teren propriu în fața lui Schalke (0-1 VIDEO AICI), pentru că în cazul unui alt rezultat, Basel s-ar fi îndepărtat la 4 sau 6 puncte în fața roș-albaștrilor, iar locul 3 devenea o himeră.
Startul în grupele UEFA Champions League nu a fost nici pe departe cel dorit de jucătorii Stelei, iar în urma lor a scăzut vizibil și entuziasmul din tabăra campionilor. Dacă după "dubla" cu Legia se vorbea doar despre primăvara Ligii Campionilor, șocul cu Chelsea a trezit la realitate suflarea roș-albastră.
"Teoretic mai avem șanse, mai sunt puncte în joc. Eu zic că ne batem cu Basel pentru locul trei, dacă vom reuși să facem puncte cu ei. Jocul cu Basel e decisiv, trebuie să batem la București și să facem măcar egal în Elveția pentru a spera la locul trei", a spus și goalkeeper-ul Ciprian Tătărușanu - VIDEO AICI
"Nu știu care mai sunt șansele noastre acum, nu vreau să vorbesc despre acest lucru", a spus Nicolae Stanciu - VIDEO AICI
"Încercăm să mergem în primăvara europeană în UEFA Europa League, fiindcă e imposibil acum să mergem mai departe în UEFA Champions League", este opinia lui Alex Bourceanu. - VIDEO AICI
"Sper să ne continuăm parcursul bun în campionat, să batem la Vaslui, să terminăm turul pe locul 1, asta e important acum”, a declarat după meci și MM Stoica. - VIDEO AICI
Etichete: ciprian tatarusanu , mm stoica , nicusor stanciu , alex bourceanu , mihai stoica steaua , tatarusanu steaua , bourceanu steaua , stanciu steaua , steaua chelsea 0-4 video , steaua chelsea 0-4 live , steaua chelsea 0-4 live video , declaratii steaua chelsea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...