VIDEO MM Stoica: “E un egal cât o victorie! M-am gândit la Middlesbrough”
28.08.2013, 00:09Finalul de meci l-a găsit calm pe managerul general Mihai Stoica. Acesta a mărturisit că cele două goluri marcate de Legia după ce Steaua a condus cu 2-0 l-au făcut să-și amintească de meciul retur cu Middlesbrough, când roș-albaștrii au ratat finala Europa League.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
“Am sperat de la început ca jucătorii noștri nu se piardă, iar presiunea să se mute pe Legia, care, după rezultatul de la București, devenise oarecum favorită.
Însă modul cum a fost pregătit acest meci, modul în care s-au prezentat jucătorii, susținerea fanilor pe care am simțit-o și de la depărtare, ne-au ajutat să realizăm acest rezultat.
Am suferit puțin, dar într-un vacarm de nedescris, Steaua s-a calificat în premieră în grupe după un rezultat negativ, un semieșec pe teren propriu. Este un egal cât o victorie și sperăm ca această calificare să-i aline din durere patronului nostru. Unul dintre artizanii acestei victorii a fost adus chiar de Gigi, e vorba de Nicușor Stanciu, a fost inspirația lui.
M-am gândit la drama pe care am trăit-o la Middlesbrough pe final. Vreau să mai spun că Piovaccari a făcut un joc senzațional. Dincolo de golul de mare atacant, a protejat și s-a luptat până la epuizare, deși a fost criticat de mai toți specialiștii din fotbalul românesc. Adevărul este unul singur, și anume că Steaua s-a calificat în grupele Champions League după șase rezultate în care n-a fost învinsă nici măcar o dată”, a spus Mihai Stoica.
Tragerea la sorți a grupelor are loc joi, de la ora 18:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Etichete: mihai stoica , video mihai stoica , mm , video mm stoica e un egal cat o victorie , steaua in grupele champio0ns league steaua in grupe , steaua play-off 2-2 la varsovia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...