VIDEO Înainte de meci, Wasilewski a refuzat să dea mâna cu Witsel! Belgianul i-a rupt piciorul în 2009
24.10.2012, 18:54După vestitele cazuri din Premier League, iată că avem parte de o controversă în ceea ce privește salutul dinaintea partidei și în Liga Campionilor, la partida Zenit - Anderlecht, transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport 1.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Clubul Anderlecht a anunțat încă de ieri că fundașul polonez Marcin Wasilewski va refuza să dea mâna cu Axel Witsel, fost elev al lui Ladislau Boloni la Standard Liege. Motivul nu este deloc surprinzător. Într-un derby disputat în Belgia în urmă cu trei ani, intrarea criminală a lui Witsel i-a rupt piciorul apărătorului de la Anderlecht, care a lipsit foarte mult timp de pe gazon în urma acelei accidentări-horror. Witsel a fost eliminat în acea partidă, disputată pe 30 august 2009. VIDEO, mai jos
De altfel, acel episod a dus într-o oarecare măsură și la plecarea lui Witsel la Benfica, după mulțimea de contestatari pe care și i-a atras prin acel tackling intrat în istoria neagră a campionatului belgian.
UEFA a "mușamalizat" episodul
Deși președintele Herman Van Holsebeek și antrenorul John Van Brom au încercat să-l facă pe Marcin să lase trecutul în urmă, fotbalistul în vârstă de 32 de ani nici nu vrea să audă de așa ceva, iar Anderlecht nu va lua nicio măsură pentru atitudinea lui Wasilewski, aflat la Bruxelles din 2007.
Evident, UEFA a încercat să mascheze cât mai mult episodul, iar cameramanul trimis pe gazon pentru a înregistra întâlnirile echipelor a retras subtil obiectivul de pe cei doi, în momentul în care Wasilewski și Witsel au ajuns față-n față. Însă, din câte se vede pe reluări, cei doi au avut un scurt dialog înainte de fluierul de start.
Etichete: accidentare wasilewski , marcin wasilewski , zenit anderlecht , zenit anderlecht video , wasilewski video horror , wasilewski witsel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...