VIDEO Hamroun a avut un debut de vis la Steaua: "E una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea"
15.07.2015, 09:40Steaua a debutat cu dreptul în noul sezon european, reuşind să câştige cu 2-0 în deplasare prima manşă a duelului cu slovacii de la Trencin, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Elevii lui Mirel Rădoi au suferit în prima parte a partidei de la Zilina, când au fost norocoşi să nu primească gol, apoi au rezolvat meciul în ultima jumătate de oră. Omul decisiv al campioanei a fost algerianul Jugurtha Hamroun, aflat la debutul absolut pentru Steaua.
Introdus pe teren în minutul 59, în locul lui Alexandru Chipciu, care a dezamăgit încă o dată, fotbalistul de 26 de ani a schimbat complet jocul roş-albaştrilor. Hamroun a scos lovitura liberă din care Nicuşor Stanciu a deschis scorul, pentru ca apoi să marcheze pentru 2-0.
"Bineînţeles că sunt fericit că am înscris. Am avut emoţii. A fost primul meu meci la echipă, primul gol. Cred că a fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea de fotbalist", a recunoscut algerianul, la finalul întâlnirii.
Fostul jucător al Oţelului i-a dedicat golul tatălui său, care "m-a încurajat în momentele grele", şi a precizat că încă mai are de lucrat din punct de vedere fizic.
"Nu a fost uşor, pentru că slovacii au jucat foarte bine. Am vorbit cu antrenorul înainte de meci şi mi-a spus că va avea nevoie de mine. I-am zis că sunt gata să lupt pentru echipă, deşi nu sunt pregătit 100% din punct de vedere fizic.
Nu m-am antrenat prea mult cu echipa, doar de două-trei ori. Mă bucur că s-a întâmplat asta, pentru că ştiu că nu sunt pregătit 100%. Pot să fac mai mult şi voi lupta pentru asta", a spus Hamroun.
După victoria din Slovacia, Steaua a rezolvat în mare parte ecuaţia calificării în turul 3 preliminar din UCL, dar Hamroun atrage atenţia că jucătorii campioanei trebuie să rămână concentraţi şi la returul de săptămâna viitoare, de la Bucureşti.
"Cred că avem şanse mari să ne calificăm, dar trebuie să rămânem rămânem concetraţi, să ne gândim că pornim de la 0-0. Vom juca acasă, avem un mic avantaj, dar trebuie să rămânem concentraţi", a afirmat algerianul.
Etichete: steaua , video , uefa champions league , ucl , trencin , hamroun
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...