VIDEO Felgueiras: “Meciul cu Braga este ca o finală pentru noi. Cred că vom câștiga cu 1-0!“
18.11.2012, 13:27Unul dintre cei mai buni portari din Liga I, omul datorită căruia CFR s-a impus în primul meci din Champions League, scor 2-0, Mario Felguiras, este optimist în privința deznodământului partidei de marți seară, care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, ora 21:45.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După înfrângerea rușinoasă din fața Astrei, 0-2, de vineri seară, jucătorii echipei campioane își pun mari speranțe în partida cu portughezii, care ar putea decide în mare parte calificarea CFR-ului în primăvara Champions League.
“A fost o seară tristă pentru noi, cea în care am pierdut cu Astra. A fost un joc greu, dar pe care l-am uitat acum. Pregătim un alt meci, într-o competiție diferită în care avem șansa să ne calificăm. Este un moment foarte bun pentru refacerea moralului, în care să uităm tot ce n-am făcut bun până acum“, a spus portarul clujenilor.
Felgueiras recunoaște valoarea celor de la Braga, dar spune că pe contraatac cei de la CFR pot da lovitura de grație.
“Ei au o echipă foarte bună, scurtă, dar sunt convins că noi prin acțiuni foarte rapide de contraatac îi putem surprinde și putem marca. Avem calitate la jucători, ne mai trebuie determinare și ambiție. Cred că vom câștiga cu 2-0, dar și 1-0 ar fi bun, numai să câștigăm. Și astfel vom avea șanse să ne calificăm în primăvara Champions League, pentru că nu cred că Galata o poate învinge pe Manchester“, a spus Felgueiras pentru Digi Sport.
Etichete: mario felgueiras , felgueiras despre meciul cu braga , cfr cluj baraga , felgueiras spune despre meciul cu braga ca este ca o finala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...