VIDEO Celtic - Barcelona 2-1. Watt, cel mai tânăr marcator al ediției
07.11.2012, 15:55Celtic a furnizat marea surpriză a acestei etape, reușind să învingă pe teren propriu Barcelona, scor 2-1, după ce în tur fusese bătută cu un gol marcat în prelungiri, într-un meci în care scoțienii au avut mingea în posesie doar 15% din timp!
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La revanșă însă, golurile lui Wanyama (21) și Watt (83) au făcut ca efortul lui Messi din prelungiri să fie inutil, iar catalanii cedează în Europa pentru prima dată în ultimele șapte luni.
Chiar dacă în campionat se chinuie cu echipe precum Kilmarnock sau Inverness, Celtic face minuni în grupele Ligii! Neil Lennon a admis înaintea partidei că Barcelona este un adversar aproape imposibil pentru echipa sa, dar jucătorii alb-verzi nu s-au temut de vestita "tiki-taka" a catalanilor. Ba mai mult, au profitat de ezitările adversarilor mai neexperimentați, precum a fost cazul lui Bartra, responsabil pentru reușita gazdelor din minutul 21, semnată de kenyanul Wanyama.
Având majoritatea vedetelor pe gazon, trupa lui Tito Vilanova a slalomat în gol în fața unei defensive supraaglomerate, șutând la poartă de 7 ori până la pauză - nicio execuție cadrată. Deși toată lumea aștepta un forcing spaniol în repriza a doua, cei care au marcat al doilea gol au fost tot scoțienii. Puștiul Anthony Watt (18 ani), aruncat în luptă de Lennon în minutul 72, a dat marea lovitură, reușind să puncteze chiar la debutul său în cadrul competiției. El a devenit astfel cel mai tânăr marcator al ediției 2012/2013, devansându-l pe Julian Draxler, de la Schalke.
Portarul Frazier Forster a făcut adevărate minuni în fața lui Alexis, Messi sau Pedro, dar nu s-a mai putut opune în prelungiri la execuția lui Leo Messi, care a stabilit scorul final cu un șut din apropiere. S-a terminat 2-1, Celtic reușește un succes istoric, iar Barcelona pierde primul meci din cupele europene după un 0-1 înregistrat pe terenul lui Chelsea, în sezonul precedent.
Trupa din Glasgow a dovedit miercuri de ce este atât de redutabilă pe teren propriu, unde a pierdut doar două din ultimele 21 de meciuri disputate în Champions League. Ultima care reușise această performanța de a-i învinge pe cei de la Celtic chiar acasă la ei a fost tocmai Barcelona, în februarie 2008, când clubul blaugrana a plecat învingător de la Glasgow: 3-2.
LIVE SCORE
Min - 90+3. Fluier final! Victorie mare pentru scoțieni, la o zi după aniversarea a 125 de ani de existență. Rezumatul VIDEO, în curând.
Min - 90+1. GOOOOL BARCELONA 2-1! Forster, eroul lui Celtic în această seară, a respins in-extremis șutul lui Pedro, dar Messi a urmărit faza și a punctat
Min - 83. GOOOOL CELTIC 2-0! Debutantul Watt, în vârstă de 18 ani, perforează poarta Barcelonei! El șutează elegant pe lângă portarul advers, după ce a rămas liber în careu
Min - 46. S-a reluat meciul
Min - 45. Pauză. Catalanii au avut o posesie de 67% în prima repriză și a tras de șapte ori la poartă, dar nicio execuție nu a fost cadrată. Singurul șut al lui Celtic a ajuns în plasa porții lui Valdes.
Min - 21. GOOOOL CELTIC 1-0! Wanyama îl devansează pe neexperimentatul Bartra și reia în plasă cu o lovitură de cap, după cornerul lui Mulgrew
Min - 1. A început partida
ECHIPELE
Celtic (4-4-2): Forster - Lustig (82 Watt), Ambrose, Wilson, Matthews - Commons, Wanyama, Ledley, Mulgrew - Samaras (79 Kayal), Fedor. Antrenor: Neil Lennon
Barcelona (4-3-3): Valdes - Dani Alves, Bartra (71 Pique), Mascherano, Jordi Alba - Xavi, Song (71 Fabregas), Iniesta - Pedro, Messi, Sanchez (67 Villa). Antrenor: Tito Vilanova
Etichete: barcelona , tito vilanova , celtic , lennon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...