Veste proastă primită de FCSB în ziua meciului! Decizia luată de UEFA care i-a tăiat elanul lui Becali
25.07.2017, 10:41Gigi Becali a specificat în mai multe rânduri faptul că va avea de beneficiat la tragerile la sorți după marele succes repurtat de Steaua în 1986. UEFA a decis însă ca trofeele europene câștigate să conteze doar atunci când vine vorba de factorul financiar.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Finanțatorul roș-albaștrilor are motive să fie dezamăgit, chiar dacă schimbările o vor avantaja pe FCSB. Din 2018, UEFA va folosi doi coeficienți la tragerile la sorți din Champions League și Europa League.
Bonusul pe care îl garantează câștigarea Cupei Campionilor va conta doar la coeficientul financiar, nu și la tragerea la sorți propriu-zisă, susține Gazeta. Avantajul ar fi fost unul important pentru roș-albaștri dacă ar fi contat pe toate planurile trofeul adjudecat în 1986.
FCSB ar fi ajuns să fie cap de serie în turul trei preliminar al UCL, ceea ce i-ar fi adus șanse mari măcar de a ajunge în grupele Europa League.
UEFA a schimbat și modul în care va împărți banii. De la startul stagiunii viitoare, suma pe care o vor primi cele 32 de echipe ajunse în faza grupelor UCL va fi împărțită astfel:
- 25% pentru fiecare echipă calificată
- 30% în funcție de performanțele obținute în stagiunea respectivă
- 15% reprezentând market pool-ul
- 30% pe baza coeficientului financiar
”Vreau să-i mulțumesc lui Gabi Balint și celor care au câștigat Cupa Campionilor. Eu am primit acele circulare de la UEFA, care ne spun că de la anul se iau în calcul 30% istoria și palmaresul.
Deci, de la anul, Steaua va fi cap de serie și în play-off, va fi în urna a doua valorică, în grupe, țineți cont. În funcție de istorie se dau și banii, și aceștia vor fi considerabil mai mulți, asta înseamnă aproximativ 40 - 50 de milioane de euro”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, cu o lună în urmă.
Partida tur dintre FCSB și Viktoria Plzen se va disputa marți, 25 iulie, de la ora 20:30, pe Arena Națională și va putea fi urmărită în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro. Returul va avea loc pe 2 august, la Plzen, de la ora 21:15.
Etichete: champions league , becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...