Urban admite superioritatea roș-albastră: "S-a calificat echipa mai bună"
28.08.2013, 01:03Tehnicianul formaţiei Legia Varşovia, Jan Urban, a declarat marţi seară, după remiza cu Steaua, scor 2-2 (VIDEO), în urma căreia gruparea bucureşteană a acces în grupele Ligii Campionilor, că a obţinut calificarea echipa care a fost mai bună în dubla manşă din play-off.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"În mintea mea, eu nu cred că am pierdut acest meci. Primul gol a venit după o situaţie "unu la unu , în care jucătorul Stelei a depăşit fundaşul nostru, iar al doilea a venit după o greşeală a noastră la mijlocul terenului. Abia după aceea am jucat foarte dur. Adversarii noştri au fost mai relaxaţi şi noi am început cursa de urmărire.
Steaua ştia însă că are un avantaj enorm în faţa noastră. Dacă este să privim per ansamblu, după dubla manşă s-a calificat echipa mai bună. Ei au mult mai mult potenţial faţă de noi, se vede cu ochiul liber calitatea pe care o au. Trebuie totuşi să analizăm ceea ce am făcut bun în ultimul an. După 12 ani de confruntări europene, vom fi o echipă mai bună", a spus Jan Urban, conform Mediafax.
Steaua a terminat la egalitate, marţi, în deplasare, scor 2-2 (2-1), partida cu Legia Varşovia, din manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor şi s-a calificat în grupele competiţiei graţie golurilor mai multe marcate în Polonia (scor general 3-3).
În meciul tur, disputat în urmă cu o săptămână pe Arena Naţională din Bucureşti, Steaua şi Legia au terminat tot la egalitate, scor 1-1. Tragerea la sorți a grupelor e programată joi, de la ora 18:00, pe Digi Sport 1.
Etichete: legia varsovia , urban legia varsovia , jan urban , legia - steaua digi sport , legia varsovia steaua digisport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...