Un fost antrenor dinamovist a fost fan Ludogorets: "Mă bucur pentru Moți, știu cât își dorea să ajungă în UCL"
29.08.2014, 10:21Rivalii Stelei jubilează și acum după eliminarea roș-albaștrilor din UEFA Champions League. Cu atât este mai mare bucuria anti-steliștilor, cu cât campioana României a ratat calificarea în UCL la loviturile de departajare, iar în poarta adversarei a intrat Cosmin Moți (DETALII ȘI VIDEO AICI).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce Pancu a declarat miercuri că fundașul român al lui Ludogorets a făcut fericiți milioane de români (DETALII ȘI VIDEO AICI), a venit rândul altui rival al Stelei să își exprime satisfacția.
Într-o declarație oferită pentru Tuttomercatoweb, fostul antrenor al lui Dinamo, Dario Bonetti, a avut un discurs mai temperat și s-a axat pe fostul său elev.
"Mă bucur foarte mult pentru Moți, știu cât își dorea să ajungă în UCL. Am urmărit acest duel pentru calificarea în Champions League și îmi doream ca el să reușească asta, pentru că îl apreciez mult pentru ceea ce face. Cât am fost la Dinamo, Moți a fost un căpitan exemplar.", a declarat Bonetti.
Italianul a vorbit și despre abilitățile între buturi ale fostului fundaș al lui Dinamo.
"După antrenamente, îi plăcea să se relaxeze intrând în poartă să apere penalty-uri. De fiecare dată la jocurile-test, atunci când lipsea un portar, Moți era primul care dorea să îi ia locul.", a dezvăluit Bonetti.
Etichete: dario bonetti , bonetti dinamo , cosmin moti , moti penalty steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...