Exclusiv Un dinamovist, invitat special la finala UEFA Champions League: "Am avut bilete și cu Barcelona"
31.05.2017, 13:27Sâmbătă seara, Juventus și Real Madrid se întâlnesc la Cardiff, în finala UEFA Champions League. La marele meci va fi prezent și portarul lui Dinamo, Laurențiu Brănescu, care a fost împrumutat de torinezi în Ștefan cel Mare.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Portarul roș-albilor a dezvăluit că a fost invitat de Juventus la partida cu Real Madrid, acolo unde vor ajunge și antrenorii Cristi Dulca și Emil Săndoi.
"Nu m-a surprins invitația. Am avut bilete și la meciul cu Barcelona (n.n. 3-0, în sferturile UCL), dar nu am putut să merg, deoarece aveam o convocare la naționala de tineret.
La meci vor merge și Cristi Dulca și Emil Săndoi, antrenorii mei de la tineret. Ne vom întâlni vineri seara, la Londra, iar de acolo vom pleca spre Cardiff", a povestit Brănescu, pentru digisport.ro.
De la plecarea lui Brănescu (2015), lotul lui Juventus s-a schimbat destul de mult, însă dinamovistul a rămas apropiat de torinezi, asta deși nu a bifat niciun meci pentru echipa mare.
"Au mai rămas, cred, vreo 6-7 jucători, în frunte cu Buffon, Chiellini, Bonucci, Barzagli. Buffon chiar își dorește foarte mult Liga Campionilor, după două finale pierdute. Poate că a treia va fi cu noroc, mai ales că este posibil să se termine și un ciclu. Real joacă însă foarte bine de ceva timp, dar și Juventus este mai matură decât la finala cu Barcelona. Normal că îmi doresc să apăr la un moment dat poarta lui Juventus, însă acum visul meu este să câștig campionatul cu Dinamo".
Acum 2 ani, tot cu Allegri pe bancă, Juventus a fost învinsă la Berlin de Barcelona, în finala UCL, scor 1-3. Rakitic, Suarez și Neymar au înscris pentru catalani, în timp ce Morata a punctat pentru italieni.
Etichete: branescu juventus , branescu dinamo , branescu finala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...