Un adevărat Nostradamus: e uimitor ce spunea Zinedine Zidane în 2003
04.06.2017, 15:05Real Madrid a devenit prima echipă care îşi păstrează trofeul UEFA Champions League în actualul format al competiţiei, după victoria entuziasmantă cu Juventus, scor 4-1, iar Zinedine Zidane este principalul artizan al acestei performanţe excepţionale.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Odată cu succesul de la Cardiff, al 12-lea din istoria clubului, tehnicianul francez şi-a respectat o promisiune pe care o făcuse în 2003, la un an distanţă de primul său succes în Liga Campionilor, obţinut ca jucător în tricoul "blanco", la Glasgow.
"Vreau să câştig La Decima, La Undecima şi La Duodecima alături de Real Madrid", spunea Zidane, într-un interviu pentru Marca, în urmă cu 14 ani. În acel moment, gruparea de pe Bernabeu avea "doar" 9 Ligi ale Campionilor în palmares.
A fost nevoie să treacă 11 ani pentru ca madrilenii să cucerească din nou trofeul. Au făcut-o la Lisabona, după o finală dramatică împotriva rivalei Atletico, învinsă cu 4-1 după prelungiri. La acea victorie, Zizou era secundul lui Carlo Ancelotti şi făcea primul pas spre îndeplinirea profeţiei.
Al doilea a fost făcut în stagiunea trecută, atunci când francezul l-a înlocuit pe Rafa Benitez la mijlocul sezonului şi apoi a condus-o pe Real spre un nou triumf european, tot după un ultim act cu Atletico, decis de această dată la loviturile de departajare.
În fine, sâmbătă, la Cardiff, Zidane a închis cercul, iar Real Madrid şi-a consolidat statutul de club al momentului în Europa. În patru ani, a câştigat de trei ori UCL, iar Zizou şi-a respectat promisiunea, fiind, într-un fel sau altul, părtaş la fiecare succes.
Etichete: real madrid , liga campionilor , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...