News Alert UEFA, reacție vehementă după gestul lui Șovre: "Complet inacceptabil! Ei îți cer ție autografe sau tricouri?"
articol scris de Digi Sport08.04.2021, 20:01
Meciul Manchester City - Borussia Dortmund, scor 2-1, a fost condus de o brigadă din România, iar asistentul Octavian Șovre a fost surprins la final în timp ce îi cerea un autograf lui Erling Haaland.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Arbitrul a explicat ulterior că a cerut autograful starului norvegian pentru o cauză nobilă. Cartonașele semnate de Haaland vor ajunge în posesia SOS Autism Bihor, iar centrul de copii și adulți cu forme grave de autism le va scoate la licitație pentru a-i ajuta pe cei nevoiași.
UEFA, reacție vehementă după gestul lui Șovre: "Complet inacceptabil! Ei îți cer ție autografe sau tricouri?"
Roberto Rosetti, șeful arbitrilor UEFA, nu a ținut cont de explicațiile lui Șovre și a trimis un email către toți oficialii, la o zi după meci, în care le solicită să acționeze cu demnitate și să nu mai apeleze la astfel de gesturi.
"Sunteți responsabili de comportamentul vostru și al echipei voastre atunci când arbitrați în competițiile UEFA. UEFA s-a străduit să vă facă respectați la fel de mult ca jucătorii, iar voi ați contribuit la asta prin modul în care arătați, prin atitudine, respect și profesionalism. Dacă vă doriți la fel de mult respect ca jucătorii, de ce le cereți autografe sau tricouri? Ei vă cer vouă?
Este complet inacceptabil și e vorba de de demnitate. Nu uitați de numărul camerelor TV de la meciurile UEFA, ele văd totul.
Nu sunteți nevoiți să explicați nimic jucătorilor și antrenorilor după meci, chiar dacă realizați că ați făcut vreo greșeală pe teren. Recunoașteți greșeala în fața echipei voastre și a observatorului. Contactați-mă dacă doriți, dar nu cereți să vă vedeți cu antrenorul după meci și să îi explicați ceva sau să vă prezentați scuzele pentru eroare", a transmis Rosetti, potrivit Sky Sports.
Va fi penalizat Octavian Șovre de UEFA? ”M-au sunat jurnaliști din străinătate și le-am explicat!”
De mai mulți ani, Șovre se ocupă de acțiuni caritabile menite a ajuta instituția SOS Autism Bihor, centru care se ocupă cu ajutorarea tinerilor și adulților cu forme grave de autism.
”Nu știu să vă spun, în schimb vă pot spune câți bani se cheltuie pentru o persoană cu o formă gravă de autism. Există oameni care au nevoie de însoțitor și tratament, iar pentru asta e nevoie de bani. Cred că nu greșesc, dar pentru o astfel de persoană cheltuielile minime sunt de 500 de euro lunar.
M-au sunat jurnaliști din străinătate și le-am explicat că prin natura regulamentului nu pot vorbi decât cu aprobare din partea forurilor. Apoi am decis să răspund cu orice risc. Poate am să fiu amendat pentru că am răspuns întrebărilor, dar îmi asum. De aceea, sper din tot sufletul să fie un lucru pozitiv, tot ce s-a întâmplat la meciul de marți.
Acești oameni au nevoie de sprijin. Și nu doar cei din Oradea, ci din toată țara. Până acum nu am vorbit despre acest lucru, dar acum am făcut-o.
Nu pot să vă spun de ce. Eu sunt omul care este convins că nimic nu e întâmplător pe lume. Poate acum a fost momentul să afle lumea despre asta”, a mai spus Șovre, pentru playsport.ro.
Etichete: uefa , octavian sovre , roberto rosetti , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...