Trei fani ai Legiei Varşovia, arestaţi la Madrid. Prezenţă masivă a poliţiei
18.10.2016, 14:45Prezenţa fanilor Legiei Varşovia în Madrid, pentru meciul cu Real, care va avea loc în această seară, a determinat moblizarea mai multor forţe de ordine decât la parada organizată de ziua naţională a Spaniei, la care au fost prezenţi regele Felipe al VI-lea şi alte figuri politice importante. Nu fără motiv. Trei ultraşi polonezi au fost deja arestaţi.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Suporterii Legiei au dat naştere la o stare de nelinişte în capitala Spaniei. Susţinătorii campioanei Poloniei sunt consideraţi printre cei mai violenţi din Europa şi aproximativ 300 de membri ai grupării Teddy Boys 95, nucleul dur al fanilor grupării din Varşovia, şi-au achiziţionat bilete pentru partida de pe Santiago Bernabeu.
În total, aproximativ 4.000 de ultraşi polonezi sunt prezenţi la Madrid pentru meciul cu Real, considerat unul cu grad ridicat de risc în aceste condiţii. Astfel, în jur de 2.000 de poliţişti au fost moblizaţi pentru a se asigura că întâlnirea din etapa a treia a Ligii Campionilor se va disputa fără incidente.
Numărul forţelor de ordine este cu adevărat impresionant, comparativ cu alte evenimente care au avut loc în Madrid. La parada desfăşurată de ziua naţională a Spaniei, unde au fost prezenţi regele Filip al VI-lea şi mai mulţi oameni politici, au fost mobilizaţi doar 1.500 de poliţişti. La meciul dintre Atletico şi Bayern Munchen, ordinea a fost asigurată de numai 500 de oameni ai legii.
Spaniolii sunt îndreptăţiţi să se teamă. De altfel, trei susţinători al Legiei, toţi în vârstă de peste 30 de ani, au fost arestaţi pentru un incident produs într-un local din Madrid. Bărbaţii au vandalizat barul, încercând să fure o casă de marcat şi un telefon mobil, agresând în acelaşi timp şi două ospătăriţe. Una dintre ele a fost uşor rănită la cap.
Din cauza incidentelor produse de fani la meciul cu Borussia Dortmund, returul dintre Legia Varşovia şi Real Madrid, programat pe 2 noiembrie, se va disputa cu porţile închise.
Etichete: real madrid , liga campionilor , legia varsovia , teddy boys 95
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...