Toni Kroos vrea "Bayern uber alles": "Vrem să dominăm faza grupelor așa cum am făcut-o și în sezonul trecut"
20.09.2012, 19:10Mijlocașul ofensiv al lui Bayern Munchen, Toni Kroos s-a declarat optimist pentru acest sezon de Liga Campionilor, fiind impulsionat și de golul înscris în victoria cu 2-1 obținută pe teren propriu în fața Valenciei, în prima etapă a Grupei F.
Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a spus că își dorește că echipa lui Juup Heynckes să domine faza grupelor la fel ca în sezonul trecut, când a terminat pe primul loc într-o grupă cu Manchester City, SSC Napoli și Villarreal.
"Am știut că vom avea o partidă grea împotriva celor mai mari rivali din grupă, dar am fost senzaționali în prima repriză. Am fost direcți, agresivi și ne-am creat șanse de gol. Nu am cedat nimic și am meritat să preluam conducerea. În repriza secundă, au fost 20 de minute în care nu am fost așa de buni. Valencia nu a avut ocazii, dar noi am ridicat puțin piciorul de pe pedala de accelerație. Apoi, am înscris și al doilea gol, ca să stăm liniștiți. Va trebui să vedem ce s-a greșit la golul primit. Se mai întâmplă, dar per total am jucat foarte bine.
Vrem să dominăm faza grupelor așa cum am făcut-o și în sezonul trecut, apoi vom mai vedea ce se întâmplă. Avem o echipă capabilă să ajungă departe. Încă mai avem forță și sunt optimist pentru acest sezon de Liga Campionilor", a spus Toni Kroos, marcatorul celui de-al doilea gol al bavarezilor, potrivit "uefa.com".
Bayern Munchen are trei puncte după prima etapă a noului sezon de Liga Campionilor, după victoria cu 2-1 obținută în fața Valenciei. Cu toate acestea, nemții se situează, momentan, pe locul secund în Grupa F, în spatele lui BATE Borisov. Bielorusii au câștigat cu scorul de 3-1 pe terenul francezilor de la Lille.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Etichete: valencia , liga campionilor , bayern munchen , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...