Thibaut Courtois a dezvăluit marele avantaj al lui Real Madrid înaintea meciului cu Liverpool din finala Champions League
articol scris de Digi Sport25.05.2022, 23:07
Thibaut Courtois (30 de ani), portarul celor de la Real Madrid, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă înaintea duelului din finala Champions League, cu Liverpool.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Finala UEFA Champions League, Liverpool - Real Madrid, e sâmbătă, de la ora 22:00, LIVE pe Digi Sport 1. Cele mai tari faze VIDEOsunt în timp real pe digisport.ro.
Finala actualei ediții de UEFA CHAMPIONS LEAGUE se va disputa pe 28 mai, de la ora României 22:00, la Paris, pe ”Stade de France”, și VA FI TRANSMISĂ ÎN DIRECT PE DIGI SPORT 1.
Thibaut Courtois a vorbit despre avantajul celor de la Real Madrid cu Liverpool
Portarul belgian consideră că el și colegii săi au o condiție fizică mai bună decât cei de la Liverpool, care au disputat un meci cu câteva zile în urmă. De asemenea, Liverpool s-a confruntat și cu numeroase accidentări în ultima vreme.
”Am ajuns la meci într-o condiție fizică excelentă și am fost nevoiți să dăm totul până în ultimul minut. Poate că asta ne oferă un mic avantaj (n.r. 8 zile de pauză), dar trebuie să dăm dovadă de intensitate și să arătăm că suntem pregătiți să luptăm până la final.
Liverpool este o echipă grozavă, joacă agresiv cu presiunea lor și au jucători cu mult ritm. Dar totul este posibil într-o finală”, a declarat Thibaut Courtois, potrivit AS.com.
Cum au ajuns în finală Liverpool și Real Madrid
Liverpool și-a început campania de UEFA Champions League în Grupa B, din care au mai făcut parte Atletico Madrid, FC Porto și AC Milan, și a avut un parcurs perfect: șase victorii din tot atâtea meciuri și un golaveraj 18-6.
A urmat o ”dublă” cu Inter în optimi, câștigată 2-1, și o dispută cu Benfica în sferturi, echipă de care Liverpool a trecut cu 6-4 la general. În semifinale, Villarreal a fost ”victima” formației lui Jurgen Klopp, după 5-2 în dublă manșă.
Real Madrid, în schimb, a câștigat Grupa D, din care au mai făcut parte Inter, Sheriff Tiraspol și Șahtior, cu 15 puncte, iar în optimi a trecut de PSG, 3-2 scor general. A urmat o ”dublă” cu Chelsea, formație de care a trecut cu mari emoții, după prelungiri, 5-4 scor general. În semifinale, Real a fost la un pas să fie eliminată de Manchester City, dar a marcat de două ori în 90 de secunde în returul de la Madrid și, în prelungiri, a dat lovitura.
- Jurgen Klopp versus Carlo Ancelotti: 3 victorii, 3 remize, 4 înfrângeri
Etichete: liverpool , real madrid , thibaut courtois , finala ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...