Sumele pe care le vor câștiga echipele participante în UCL și UEL. FCSB va încasa peste zece milioane de euro
18.08.2017, 10:26Veniturile comerciale totale în sezonul 2017/18 din Champions League, Europa League și Super Cupa Europei sunt estimate la 2,35 miliarde de euro și vor fi distribuite în concordanță cu sistemul aprobat de UEFA pentru ciclul 2015-2018, după cum susține site-ul forului european, acolo unde sunt prezentate și alocările exacte, în funcție de fazele pe care le vor atinge formațiile.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Din venitul brut de 2,35 de miliarde de euro, aproximativ 12% (282 de milioane) vor fi alocate pentru acoperirea costurilor operaționale legate de organizare și administrare, iar 8,5% (199,7 milioane de euro) vor fi alocate pentru plățile de solidaritate. Din venitul net rezultat în valoare de 1,86 miliarde de euro, 8% vor fi alocate pentru fotbalul european și vor rămâne la UEFA, urmând ca restul de 92% să fie distrbuite către cluburile participante.
Pe baza previziunilor realizate, din suma totală care va fi distribuită către cluburile care vor evolua în competițiile europene în sezonul 2017/18 (1,7 miliarde de euro), peste 1,3 miliarde vor merge la participantele din Champions League și Super Cupă (Real Madrid și Manchester United) și aproape 400 de milioane vor ajunge la cluburile din Europa League.
Banii alocați de UEFA pentru echipele participante în Champions League:
260.000 euro bonus pentru fiecare campioană care nu ajunge în grupe
220.000 de euro pentru echipele participante în primul tur preliminar
320.000 de euro pentru echipele participante în turul al doilea preliminar
420.000 de euro pentru echipele eliminate în turul al treilea preliminar
3.000.000 de euro pentru echipele eliminate în play-off
2.000.000 de euro pentru câștigătoarele play-off-urilor
12.700.000 de euro pentru participantele în faza grupelor
1.500.000 de euro pentru fiecare victorie în faza grupelor și 500.000 de euro pentru fiecare egal - o medie de 500.000 de euro pentru fiecare punct obținut
6.000.000 de euro pentru participantele în optimile de finală
6.500.000 de euro pentru participantele în sferturile de finală
7.500.000 de euro pentru participantele în semifinale
11.000.000 de euro pentru finalistă
15.500.000 de euro pentru câștigătoare
Pe lângă aceste sume, UEFA va mai împărți cluburilor peste 500 de milioane de euro în funcție de cota de market pool (cota fiecărei piețe de televiziune reprezentată de cluburile participante începând cu faza grupelor). Fără bonusurile pentru participarea în fazele preliminare, inclusiv play-off și fără banii din market pool, o echipă poate aduna, din participare, maximum 57,2 milioane de euro. Acestor sume se adaugă și încasările de care fiecare echipă va beneficia după vânzarea biletelor la fiecare meci pe care îl va organiza.
Exceptând această cotă de market pool, trebuie spus că Viitorul a încasat, prin participarea în turul al treilea, 580.000 de euro, în timp ce FCSB are asigurați minimum 3.000.000 de euro, bani cărora li se adaugă cei încasați din vânzarea biletelor și cei veniți din drepturile TV.
Banii alocați de UEFA pentru participantele în Europa League:
215.000 de euro pentru fiecare echipă eliminată în primul tur
225.000 de euro pentru fiecare echipă eliminată în turul al doilea
235.000 de euro pentru fiecare echipă eliminată în turul al treilea
245.000 de euro pentru fiecare echipă eliminată în play-off
2.600.000 de euro pentru fiecare participantă în faza grupelor
360.000 de euro pentru fiecare victorie în faza grupelor și 120.000 de euro pentru fiecare egal - o medie de 120.000 de euro pentru fiecare punct obținut
600.000 de euro pentru câștigătoarele grupelor
300.000 de euro pentru echipele de pe locul secund
500.000 de euro pentru fiecare echipă eliminată în 16-imile de finală
750.000 de euro pentru fiecare echipă eliminată în optimile de finală
1.000.000 de euro pentru fiecare echipă eliminată în sferturile de finală
1.600.000 de euro pentru fiecarea echipă în semifinale
3.500.000 de euro pentru finalistă
6.500.000 de euro pentru câștigătoarea trofeului
Pe lângă acești bani, UEFA va mai aloca alte 160 de milioane de euro pe baza altor criterii, printre care și cota de market pool. Fără a fi luată în calcul și această cotă, o echipă poate câștiga, în cel mai bun caz, 15,71 milioane de euro din participarea în Europa Laegue, în acest sezon.
Eliminată în turul al treilea preliminar al UCL, Viitorul mai adună, pe lângă cele 580.000 de euro, alte 245.000 de euro pentru participarea în play-off. În cazul în care echipa lui Hagi va trece de această fază, ea va mai încasa alte 2.355.000 de euro pentru intrarea în grupe. De prezența în faza grupelor este sigură FCSB (asta dacă va pierde play-off-ul UCL cu Sporting). ”Roș-albaștrii” au astfel garantate 5,6 milioane de euro. Având în vedere că ar putea încasa în jur de 3 milioane de euro din vânzarea biletelor, minimum 1,5 milioane de euro din drepturile TV și alte sume provenite pe baza punctelor obținute în grupe, încasările vicecampioanei României vor trece de 10 milioane de euro.
În ceea ce privește Super Cupa Europei, Real Madrid a încasat 4.000.000 de euro pentru câștigarea acestei competiții, iar Manchester United, 3.000.000 de euro pentru participarea în meciul de la Skopje.
Etichete: viitorul , venituri , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...