Steaua, super afacere în două zile? Calificarea în grupele UCL + transferul lui Chiricheş = 30 de milioane €
27.08.2013, 09:36ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la 21:45, Steaua joacă meciul decisiv pentru calificarea în grupele Champions League. Roş-albaştrii o vor întâlni pe Legia, la Varşovia, în returul play-off-ului. La Bucureşti scorul a fost egal, 1-1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În afara performaneţei sportive, o eventuală calificare în grupele UCL ar reprezenta un adevărat "boom" financiar pentru campioana României. Sumele provenite din cea mai importantă competiţie continentală intercluburi sunt mult mai consistente decât cele care ar veni după o eventuală calificare în grupele Europa League.
Astfel, dacă vor trece de Legia şi vor ajunge în grupele Champions League, roş-albaştrii se vor alege cu minimum 20 de milioane de euro. La aceştia se adaugă şi cei 9,5 milioane de euro pe care Steaua îi va încasa în contul transferului lui Chiricheş la Tottenham, astfel că Steaua şi-ar putea asigura nu mai puţin de 30 de milioane de euro în următoarele două zile.
Ca o comparaţie, după participarea în grupele UCL, CFR a încasat 17,3 milioane de euro (sezonul 2012-2013), în timp ce Oţelul s-a ales cu 18,3 milioane de euro, cu un sezon înainte. Deşi gălăţenii nu au reuşit să obţină niciun punct, iar gruparea din Gruia a acumulat 10 puncte, trupa antrenată atunci de Dorinel Munteanu s-a ales cu mai mulţi bani datorită modului de calculare a market-pool-ului (bani proveniţi din drepturi TV), care s-a schimbat după sezonul 2011-2012. Oţelul a primit 11,1 milioane de euro din drepturile de televizare, faţă de cele 5,2 milioane încasate de CFR. Clujenii au primit, totuşi, mai mult pentru calificarea în grupe (8,6 milioane de euro), faţă de 3,9 milioane de euro în cazul Oţelului.
Pentru fiecare victorie obţinută în grupele Champions League, o echipă primeşte două puncte de coeficient şi este remunerată cu 1 milion de euro. Un egal este echivalent cu un punct şi atrage după sine 500.000 de euro.
Câţi bani ia Steaua din grupele UCL:
Calificare în play-off – 2,1 milioane de euro
Calificare în grupe – 8,6 milioane de euro
Market pool – 6 milioane de euro
Încasări din bilete – 3,5 milioane de euro
Total: 20,2 milioane de euro, la care se adaugă banii obţinuţi pentru fiecare victorie sau egal din grupe.
Câţi bani ia Steaua din grupele UEL (dacă nu trece de Legia):
Calificare în play-off-ul UCL - 2,1 milioane de euro
Calificare în grupe - 1 milion de euro
Market pool – 3 milioane de euro
Încasări din bilete – 1,5 milioane euro
Total: 7,6 milioane de euro, la care se adaugă suma obţinută pentru fiecare victorie (2 puncte la coeficient şi 140.000 de euro) sau egal (1 punct la coeficient şi 70.000 de euro)din grupe.
Legia Varşovia - Steaua e în direct la Digi Sport 1, de la 21:45. Fazele VIDEO sunt în timp real pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: steaua , bani steaua , chiriches transfer steaua , incasari steaua , calificare steaua grupele ucl , steaua grupele champions league , cati bani ia steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...