Steaua îl poate înscrie pe Hamza pe lista UEFA până luni la miezul nopții
10.08.2014, 10:02Steaua e foarte aproape de a-l transfera pe tunisianul Younes Hamza, care sâmbătă a jucat o repriză, a doua, în meciul dintre Botev Plovdiv și Litex Lovech, din prima ligă bulgară. Valeriu Argăseală e la Plovdiv încă de sâmbătă și trebuie să rezolve tranzacția până luni la miezul nopții, pentru a-l putea înscrie pe atacant pe lista UEFA.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Hamza a cerut șefilor lui Botev să nu-l treacă pe lista UEFA în cele două tururi preliminare din Europa League pe care formația bulgară le-a disputat, astfel că el poate evolua în tricoul Stelei în play-off-ul din Champions League, dacă transferul se realizează în timp util, pentru a putea fi inclus pe lista UEFA.
Valeriu Argăseală a fost în tribune la meciul de sâmbătă, 3-3 cu Litex, pe teren propriu, iar astăzi continuă negocierile cu șefii lui Botev, care au solicitat, inițial, 700 000 de euro pentru Hamza. Suma e una considerată mare de către steliști, conform unei declarații publicată de gsp.ro: “Hamza e un jucător pe care ni-l dorim foarte mult și cu care suntem în discuții de mai mult timp. Știm ce pretenții au bulgarii, trebuie să mai discutăm despre acest aspect.”, a spus Valeriu Argăseală.
Conform sursei citate, impresarul fotbalistului susține că Steaua e singura echipă care a venit la Plovdiv cu o ofertă clară în ceea ce-l privește pe fotbalistul tunisian, dar conducerea echipei bulgare încearcă să obțină cât mai mult din transferul acestuia. Partea bună în acest moment a discuțiilor este că Steaua și jucătorul s-au înțeles în privința detaliilor contractuale.
Dacă transferul se realizează în timp util, Hamza va putea evolua în dubla cu Ludogorets, din play-off-ul Champions League. Srgian Luchin, transferat tot de la Botev, acum două zile, nu are drept de joc, evoluând pentru bulgari în preliminariile UEL.
Steaua – Ludogorets se dispută marți, 19 august, de la ora 21:45, și va fi în direct pe Digi Sport 1. Miercuri, 27 august, are loc returul, tot de la ora 21:45, urmând să fie transmis EXCLUSIV în rețeaua RCS&RDS pe Digi Sport 1. Cele mai importante momente ale celor două partide vor fi VIDEO în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: younes hamza , steaua champions league , hamza transfer steaua , steaua hamza botev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...