Steaua a scăpat de cel mai dificil posibil adversar din turul 3 preliminar al UCL: ”Spasiba, gospodin Berdyev”
16.05.2016, 22:07Steaua va juca în turul trei preliminar al UEFA Champions League, pe ruta non-campioanelor, grație locului 2 obținut în această ediție din Liga 1. Echipa lui Laurențiu Reghecampf nu va fi cap de serie în această fază a competiție, urmând a juca cu una dintre cele cinci echipe cu cel mai bun coeficient. Aceștia sunt, în acest moment, Șahtior Donețk, Ajax Amsterdam, Fenerbahce, Anderlecht și Sparta Praga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă Zenit Sankt Petersburg ar fi terminat pe locul 2 campionatul în Rusia, ar fi fost unul din cei cinci adversari posibili ai Stelei, în locul cehilor de la Sparta Praga, având un coeficient superior. De fapt, ar fi avut cel mai mare coeficient dintre cele care ar fi putut întâlni vicecampioana României. Din fericire pentru roș-albaștri, Zenit a pierdut orice șansă de a mai termina pe poziția secundă, după ce a remizat ieri, 1-1, cu Lokomotiv Moscova, iar astăzi FK Rostov a câștigat, 1-0, cu Ural. Astfel, Rostov și-a asigurat, cu o etapă înaintea finalului de sezon cel puțin poziția secundă, iar Zenit nu mai poate termina mai sus de locul 3.
Mihai Stoica, directorul sportiv al Stelei, a salutat, pe contul oficial de Facebook, victoria lui FK Rostov care o ajută pe Steaua la tragerea la sorți, ferind-o de una dintre cele mai puternice posibile adversare.
”Adversarul nostru din turul 3 preliminar al UCL va fi unul din următoarele 5: Shakhtar, Ajax, Anderlecht, Fenerbahce și Sparta Praga. În seara asta am scăpat de Zenit, grație victoriei lui Rostov. Spasiba, gospodin Berdyev”, a scris oficialul Stelei, care i-a mulțumit antrenorului lui FK Rostov, turkmenul Kurban Berdyev.
Etichete: steaua , liga campionilor , mihai stoica , ajax , anderlecht , șahtior , sparta praga , turul 3 preliminar , declaratii , zenit , adversari , mm stoicas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...