Stanciu: "Nu sunt liderul Stelei, singurul meu gând e calificarea în grupe". Cât exersează loviturile libere
26.07.2016, 23:23Sparta - Steaua s-a terminat 1-1, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Steaua e la un meci distanţă de calificarea în grupele unei competiţii europene, după un an de pauză, iar acest fapt i se datorează în primul rând lui Nicolae Stanciu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Decarul fostei campioane a înscris un gol superb dintr-o lovitură liberă, într-un moment critic al meciului, iar la final a analizat la cald partida de la Praga.
"A fost un meci destul de greu, ştiam că ne aşteaptă o partidă dificilă. Ne-am descurcat destul de bine, rezultatul este echitabil. Ne avantajează puţin egalul, dar şansele rămân 50-50. Echipa lor e omogenă, au avut rezultate bune în Europa League. Vom avea un meci greu la Bucureşti, însă sper să-l câştigăm", a spus Stanciu la sport.ro, nu înainte de a dezvălui că nu stă foarte mult după antrenamente pentru a exersa loviturile libere: "Nu-mi ia foarte mult să mă antrenez pentru lovituri libere, rămân de două ori pe săptămână alături de colegi şi mă pregătesc suplimentar".
În ciuda faptului că este de departe cel mai valoros jucător din lotul Stelei, Stanciu rămâne un tip modest. Nu se vede un lider, însă vorbeşte despre importanţa integrării jucătorilor nou veniţi în familia Stelei. În privinţa unui eventual transfer, mijlocaşul se gândeşte în acest moment exclusiv la calificarea în grupele unei competiţii europene.
"Nu sunt eu liderul Stelei. Trebuie să-i ajutăm pe cei nou-veniţi să se integreze, să înţeleagă ce înseamnă Steaua. Trebuie sa formăm o echipă cât mai repede şi să îndeplinim obiectivele pe care ni le-am propus", a mai spus Stanciu, care, întrebat de valoarea sa în acest moment, să spună: "Nu eu decid preţul meu, singurul gând al meu e să ne calificam în grupele Europa League sau Champions League. Doar la asta mă gândesc. Dacă vom trece de Sparta Praga, nu cred că mai contează cu cine vom pica, orice se poate întâmpla. Avem şansele noastre şi le vom juca!".
Returul dintre Steaua şi Sparta va avea loc la Bucureşti, pe Arena Naţională, miercurea viitoare.
Etichete: stanciu , stanciu steaua , steaua stanciu , sparta steaua 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...