Și-a condus echipa în Champions League fiind infectat cu noul coronavirus: "M-am gândit la moarte, zici că eram în război!"
31.05.2020, 08:31Gian Piero Gasperini (62 de ani), antrenorul celor de la Atalanta, a dezvăluit că a fost infectat cu noul coronavirus chiar la partida cu Valencia, disputată pe 10 martie, în returul optimilor Ligii Campionilor, scor 4-3.
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Mai mulți specialiști au considerat că partida tur dintre Atalanta și Valencia, disputată la Milano, pe 19 februarie, scor 4-1, a reprezentat un moment important în răspândirea virusului, stadionul San Siro fiind plin cu fanii Atalantei, care au călătorit de la Bergamo la Milano și înapoi.
Afectat de COVID-19 a fost și Gian Piero Gasperini, care a dezvăluit pentru Gazetta dello Sport stările prin care a trecut în acea perioadă. Tehnicianul care a reușit minuni cu Atalanta în acest sezon a recunoscut că s-a gândit la ce era mai rău.
"M-am simțit rău cu o zi înainte de meciul cu Valencia, iar în ziua meciului, la prânz, am fost și mai rău. Dacă vă uitați la imagini, puteți vedea că nu am arătat deloc bine pe bancă. Era 10 martie. Următoarele două nopți nu am dormit bine. Nu am avut febră, dar nu m-am simțit bine.
La fiecare două minute trecea câte o ambulanță, un spital fiind chiar lângă terenul de antrenament. Zici că eram în război! Noaptea mă gândeam ce mi se va întâmpla dacă merg în acel spital. Mi-am zis că nu pot pleca acum, mai am multe de făcut.
Era un fel de glumă pentru a mă înveseli, dar chiar m-am gândit la asta. Apoi, pe 14 martie, am avut cel mai greu antrenament din ultimii ani. Am stat o oră pe bandă și am alergat 10 kilometri. M-am simțit puternic, a fost minunat!", a declarat Gasperini.
Antrenorul Atalantei spune că a aflat că a avut COVID-19 cu 10 zile în urmă, când testele efectuate au arătat prezența unor anticorpi.
Ovidiu Hațegan a arbitrat Valencia-Atalanta!
Arbitrul a recunoscut cu sinceritate, la începutul lunii aprilie, că au existat șanse mari să fie și el infectat cu noul coronavirus, după ce a arbitrat partida din Spania, dintre Valencia și Atalanta.
Ovidiu Hațegan a mai povestit că a simțit cu adevărat gravitatea acestui virus abia când a revenit în România. A realizat că și el ar putea fi infectat, după ce a aflat că lotul Valenciei a fost lovit din plin de COVID-19.
"Lucrurile au căpătat o turnură când am ajuns în țară, am intrat în autoziolare si am aflat că cei de la Valencia erau 35% pozitivi. Căutam tot felul de informatii, am vorbit cu cei care s-au ocupat de organizarea meciului.
După o săptămână de tuse seacă am reușit să fac testul, a ieșit negativ! Se poate să fi avut virusul, nu voi ști niciodată. Medicii mi-au explicat această posibilitate", declara Hațegan, la Digi Sport Special.
Etichete: valencia , atalanta , ovidiu hategan , gian piero gasperini , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Dispozitivul care l-a ucis pe generalul-locotenent Igor Kirillov, marţi dimineaţă, la Moscova a...