Și-a anunțat plecarea?! Mesaj ciudat al lui Sadio Mane după finala UEFA Champions League
articol scris de Digi Sport29.05.2022, 15:23
Liverpool a pierdut finala UEFA Champions League cu Real Madrid, 0-1, meci care ar putea consemna ultima apariție a lui Sadio Mane (30 de ani) în tricoul echipei britanice.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Senegalezul mai are contract un an cu Liverpool și se pare că nu și-ar dori să-și prelungească înțelegerea. Mai mult, recent s-a scris că a ajuns la un acord cu Bayern, iar declarația dată după meciul cu Real Madrid nu face decât să dea naștere altor speculații.
Mesaj ciudat al lui Sadio Mane după finala UEFA Champions League
Sadio Mane a avut un mesaj inedit, care seamănă izbitor de mult cu unul de ”adio”.
”Fanii au fost incredibili. Vreau să le mulțumesc pentru tot ce au făcut. Vreau să le mulțumesc lor, antrenorului și coechipierilor mei. Le doresc tot binele din lume”, a declarat Sadio Mane, citat de Marca.
Sadio Mane a fost întrebat despre viitorul său înaintea meciului cu Real Madrid și a anunțat că-și va anunța decizia după meci, când se încheie sezonul.
”La această întrebare voi răspunde după finala Ligii Campionilor. Dacă voi rămâne sau nu, voi răspunde după”, spunea Sadio Mane.
Sadio Mane ar urma să ajungă la Bayern
Publicația franceză L'Equipe a scris recent că Liverpool și Bayern s-au înțeles pentru un transfer al lui Sadio Mane, în schimbul a 30 de milioane de euro
Suma nu se ridică la valoarea cotei lui Sadio Mane, însă este firesc ca Liverpool să accepte o propunere mai mică din punct de vedere financiar, având în vedere că jucătorul intră în ultimele șase luni de contract.
Etichete: liverpool real madrid , sadio mane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...