Secretul ”mașinii de goluri” Erling Haaland: momentul în care a decis să ”facă la fel” ca Ronaldo, ca să devină o ”bestie”
articol scris de Digi Sport18.02.2021, 18:26
Erling Haaland (20 de ani) a marcat de două ori în victoria lui Dortmund la Sevilla (3-2) din optimile UEFA Champions League și a atins cifre fantastice în cea mai importantă competiție europeană.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Norvegianul are 18 goluri în 13 partide de Champions League și a înscris în poarta tuturor formațiilor împotriva cărora a jucat în această competiție.
Momentul în care Erling Haaland a decis să ”facă la fel” ca Ronaldo
În interviul de după meci, Haaland a recunoscut că hat-trick-ul lui Kylian Mbappe la Barcelona, cu doar 24 de ore înainte, l-a motivat peste măsură. Mare fan al lui Zlatan Ibrahimovic în copilărie, modelul vârfului nordic este acum portughezul Cristiano Ronaldo, care continuă să fie în formă maximă la 36 de ani.
”Patrice Evra i-a spus fiului meu o poveste, despre un prânz pe care l-a luat cu Cristiano, unde lusitanul a mâncat doar pește. Nimic altceva. Erling încearcă acum să facă aceleași lucruri ca Ronaldo, ca să se mențină în vârf multă vreme”, dezvăluia în 2019 tatăl lui Erling, fostul fotbalist Alf Inge Haaland, într-un interviu pentru ESPN.
”Erling a făcut toate sacrificiile. A plecat de acasă la 16 ani, ca să joace la Molde, și e mult mai profesionist decât eram eu. Am văzut în el acea foame de performanțe încă de când avea 11-12 ani”, a adăugat tatăl atacantului.
De atunci, Haaland are un program de antrenament ”milităresc”, după cum dezvăluia antrenorul slovac Stanislav Macek, care a lucrat cu scandinavul la Salzburg. ”Face câte o mie de abdomene și trei sute de flotări zilnic”, povestea tehnicianul, acum selecționer al naționalei U18 a Slovaciei.
Meniul secret al lui Cristiano Ronaldo, adoptat și de Erling Haaland
”Am o dietă bogată în proteine, cu o mulțime de carbohidrați integrali, fructe și legume. Evit alimentele cu zahăr”, spunea Ronaldo.
Peștele este nelipsit din meniul lui Cristiano Ronaldo, care poate mânca și de șase ori pe zi. Tonul, peștele spadă și codul la grătar sunt preferatele starului de la Juventus. La fel și carnea de pui, pe care o consideră ”magică” datorită proteinelor și grăsimii sale reduse.
La micul dejun, Ronaldo mănâncă șuncă, brânză și iaurt fără grăsimi. Între mese, lusitanul consumă toast de avocado. Pentru masa de prânz, Cristiano are două variante. Fie pui cu salată, fie ton cu măsline, ouă și roșii. La cină, fostul Balon de Aur mănâncă ori pește spadă proaspăt, cu salată, ori friptură și calamari.
- Erling Haaland este cel mai rapid jucător din istoria UCL care a ajuns la zece goluri pentru o singură echipă (în șapte meciuri)
Etichete: cristiano ronaldo , zlatan ibrahimovic , erling haaland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...