Se umple Arena Naţională la FCSB - Sporting? Anunţul făcut, la 24 de ore după ce biletele au fost puse în vânzare
09.08.2017, 09:47FCSB are șansa să joace din nou în grupele Champions League, dar pentru asta trebuie să treacă în play-off de Sporting Lisabona. Prima manșă se va disputa în Portugalia pe 15 august, urmând ca returul să se joace pe Arena Națională, pe 23 august.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși mai sunt două săptămâni până la retur, deja acest meci a creat o emulație în rândul fanilor roș-albaștri. Clubul a pus deja în vânzare online biletele pentru meciul de la București, iar în 24 de ore s-au vândut nu mai puțin de 17.000 de tichete.
"Este isterie! Sunt sute de comenzi în același timp. Am început deja tipărirea biletelor și ele vor pleca imediat, prin curier, către cei care le-au cumpărat de pe site.
În prima oră de la scoaterea acestora pe site se vânduseră aproximativ 5.000 de tichete! Marți la ora 17:00 erau 15.000 vândute, iar la ora 20:00 ajunseserăm la cifra de 17.000", au spus oficialii serviciului de ticketing ai FCSB, pentru Gazetă.
Oficialii roș-albaștrilor speră ca la returul cu Sporting stadionul să fie arhiplin și să se bată recordul de bilete la un meci al echipei din play-off-ul Champions League, care este de 50.600.
În ultimii ani FCSB a jucat în 3 rânduri un play-off al celei mai importante competiții intercluburi din lume pe Arena Națională. Este vorba de partida cu Legia, în 2013, care a strâns și cei mai mulți spectatori în tribune: 50.600; cu Ludogorets, în 2014, când s-a jucat cu 37.000 de oameni și cu Manchester City, în 2016, când au fost 45.300 de spectatori.
Prețul biletelor pentru meciul cu Sporting:
PELUZE - INELUL 3 - 30 LEI
PELUZE - INELUL 1 SI 2 - 35 LEI
TRIBUNA I SI II - INELUL 3 - 40 LEI
TRIBUNA I SI II - INELUL 2 - 60 LEI
TRIBUNA II - INELUL 1 PERIFERIC - 60 LEI
TRIBUNA II - INELUL 1 CENTRAL - 100 LEI
VIP 3 - 250 LEI
VIP 2 - 275 LEI
VIP 1 - 300 LEI
Prima manșă din dubla cu Sporting se va disputa la Lisabona, marți, 15 august, de la ora 21:45 și va putea fi urmărit în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro. Returul se va desfășura la București, pe Arena Națională, miercuri, 23 august, de la ora 21:45.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , champions league , bilete steaua , steaua play-off , fcsb , steaua sporting , bilete steaua sporting , bilete play off
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...