Schwarzer a devenit cel mai bătrân jucător care a evoluat în fazele superioare din UCL
23.04.2014, 10:36Petr Cech a fost schimbat după doar 18 minute (DETALII AICI) în egalul obținut de Chelsea pe Vicente Calderon, în turul semfinalei din UEFA Champions League, cu Atletico Madrid (VIDEO AICI). Goalkeeperul londonezilor a fost înlocuit cu Mark Schwarzer.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Portarul australianul prinsese doar un singur meci în acest sezon de UCL: disputa cu Steaua din grupe, câștigată de londonezi cu 1-0. În vârstă de 41 de ani și 198 de zile, Schwarzer a devenit, în partida de la Madrid, cel mai bătrân jucător care a evoluat în fazele superioare din UEFA Champions League.
Australianul a bătut astfel recordul unui alt portar, Edwin van der Sar. Născut pe 29 octombrie 1970, olandezul a apărat poarta lui United în finala cu Barcelona, din 2011, disputată pe 28 mai.
Cum Petr Cech, titularul de drept al postului de portar la Chelsea va fi indisponibil până la finalul sezonului (DETALII AICI), Schwarzer își va îmbunătăți recordul la returul cu Atletico Madrid. La meciul de pe Stamford Bridge, australianul va avea 41 de ani și 206 zile.
Deși e trecut de mult de prima tinerețe și a fost mai mult rezervă de când e la Chelsea, Schwarzer l-a impresionat pe Mourinho. "A arătat că putem avea încredere în el" a declarat portughezul la finalul meciului.
Schwarter a debutat în UEFA Champions League în acest sezon. La 41 de ani și 66 de zile, australianul a devenit pe 11 decembrie 2013, în partida dintre Chelsea și Steaua, cel mai în vârstă debutant în cea mai importantă competiție intercluburi din lume (DETALII AICI).
Portarul lui Chelsea va avea însă de tras dacă vrea să devină cel mai bătrân jucător care a evoluat în cea mai importantă competiție intercluburi. Pe 18 septembrie 2007, la 43 de ani și 168 de zile, Marco Ballotta a apărat poarta lui Lazio în egalul cu Olympiacos, din grupele UEFA Champions League. Portarul romanilor a detronat atunci un alt italian, Alessandro Costacurta.
Chelsea - Atletico Madrid, se joacă ÎN DIRECT la Digi Sport 1, miercuri, 30 aprilie, de la ora 21:45. Fazele VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro
Etichete: mark schwarzer , schwarzer cel mai batran jucator , schwarzer cheslea , chelsea atletico madrid digisport , schwarzer cel mai batran jucator din fazele superioare ucl
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...